Casa Sângelui Negru din Centrul Vechi. Unde se află exact și de ce a fost numită astfel

de: Dumitrache Diana
29 09. 2020

Bucureştiul ascunde poveşti care mai de care mai stranii, locuri cu fenomene aparent fără explicaţie, clădiri bântuite. Unul dintre cele mai interesante mituri ale Capitalei este cel legat de casa “Sângelui Negru, din Centrul Vechi!

Casa Sângelui Negru – unul dintre cele mai ciudate locuri

Povestea cu iz de paranormal ţesută în jurul clădirii din strada Mântuleasa numărul 33 este una care, în urmă cu doar câteva decenii, a înfricoşat România. Aşezată într-o zonă liniştită din centrul Bucureştiului, clădirea este cea în care Mircea Eliade şi-a petrecut copilăria, loc care şi-a pus serios amprenta asupra personalităţii scriitorului. Locuitorii de altădată ai străzii misterioase erau siguri că această locuinţă era bântuită de trei demoni, dar şi de o fantomă. Tot ei sunt cei care au numit-o Casa Sângelui Negru. Motivul?! Vecinii spuneau că toată noaptea se auzea un susur suspect dinspre poarta de la intrare şi, uneori, dimineaţa, rămâneau nişte pete întunecate, care seamănă cu cele de sânge, pe faţada clădirii, scriu cei de la Shtiu.ro.

Dar asta nu este tot! Se pare că misterul din jurul casei este datorat şi de faptul că aici au avut loc mai multe crime. Cea mai cunoscută este cea a unei prostituate, numită “Bocănitoarea”, care a fost omorâtă chiar între pereţii locuinţei, undeva la final de secol XIX.

Casa Sângelui Negru din Centrul Vechi. Unde se află exact și de ce a fost numită astfel

Mai mult, vecinii celui care avea să devină unul dintre cei mai mari scriitori români spuneau că Mircea Eliade s-a inspirat pentru operele “Pe strada Mântuleasa” sau “Nuntă în cer” din poveştile auzite aici.

Din fericire, totul este doar o născocire a unor persoane cu multă imaginaţie şi încredere în paranormal, poveste devenită în timp una dintre cele mai cunoscute legende urbane ale Bucureştiului.

Mântuleasa, zona cu istorie

„Mahalaua” Mântuleasa este, cu siguranţă, una dintre cele mai interesante zone ale Bucureştiului din punct de vedere istoric. Prima atestare a uliţei datează de la începutul secolului al XVIII-lea. La câteva străzi distanţă de actuala stradă a trăit Mircea Eliade, pe strada Melodiei (acum Radu Cristian).

Casa Sângelui Negru din Centrul Vechi. Unde se află exact și de ce a fost numită astfel

Cunoscută este şi biserica cu acelaşi nume, lăcaş ce s-a ridicat în anul 1734, detaliu care îl transformă în unul dintre cele mai vechi din Capitală.

“Raportându-ne la ce mai există astăzi din perioda lui Mircea Eliade, zona păstrează numeroase case de secol XIX. Spre exemplu casa lui Simion Georgescu de pe str. Romulus nr.1, vizavi de Şcoala Mântuleasa. Un alt aspect interesant de menţionat este faptul că primul imobil modernist din Bucureşti a fost vila Fuchs, de pe strada Negustori nr.33, aflată în apropierea Bisericii Mântuleasa“, a povestit, pentru Adevărul, Alberto Ggroşescu, reprezentant al Asociaţiei Române de Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN).