A fost descoperită casa în care au trăit doi dintre apostolii lui Iisus Hristos. Primele imagini de la fața locului

Autor: Puiu Alexandru - 06:00, 23 iul. 2019

Viața lui Iisus Hristos și a apostolilor săi continuă să fie un subiect fascinant pentru arheologii din Israel. Noi ruine confirmă detalii suplimentare despre viața sfinților.

Conform primele concluzii la care au ajuns arheologii israelieni, un sit arheologic ar putea oferi noi informații despre doi dintre apostolii lui Iisus Hristos, din primul secol al epocii noastre. Descoperirea a fost făcută în zona Mării Galileii, în nordul Israelului. Un comunicat de presă pe marginea subiectului a fost emis la începutul acestei săptămâni de către Mordehai Aviam, directorul de săpături de la Colegiul Academic Kinneret.

Din câte se pare, ruina aparține ”Bisericii Apostolilor” din perioada lui Iisus Hristos. Conform informațiilor oferite de Aviam, până în urmă cu aproximativ o săptămână, o treime din biserică a fost descoperită cu ajutorul unor excavatoare. Din păcate, săpăturile vor continua abia în 2020.

La ora actuală, se pot vedea în detaliu încăperile sudice ale bisericii. Acolo se văd pardoselile decorate cu mozaicuri și multe dintre ele sunt într-o stare foarte bună de conservare, potrivit unui comunicat al colegiului. ”Cred că nu există nicio îndoială că aceasta este biserica [descrisă] de călătorul creștin [sfântul] Willibald, deoarece nu există o altă biserică între Capernaum și Kursi.”, a adăugat directorul de săpături reponsabil de lucrare.

Informațiile referitoare la această biserică au fost consemnate pentru prima oară de către Willibald, un episcop bavarez de la începutul secolului 8. În anul 725 d.Hr, el a făcut un pelerinaj în Țara Sfântă. La momentul respectiv, a descris călătoria în jurul Mării Galileii, cu pauze la Tiberias, Madala, Capernaum și Kursi, se menționează în același comunicat. Pe drum, el a trecut printr-un loc numit Bethsaida, locul în care a văzut o biserică ce fusese construită peste casa lui Petru și Andrei.

Arheologii sunt optimiști că, în cazul în care vor continua săpăturile în zonă, sub biserică, ar trebui să găsească ruinele casei celor doi apostoli ai lui Iisus Hristos. ”Există posibilitatea ca două biserici să fi fost construite peste casele lui Petru și Andrei”, a precizat Aviam.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI