Casa din carton, noul trend în materie de locuințe. Care e secretul ei de toți își doresc una, cu ardoare

de: Ana Chivu
16 08. 2021

Un nou trend a înnebunit pe toată lumea. Casa din carton e locuința care face acum furori în rândurile oamenilor de peste tot în lume. Care este secretul ei și de ce mulți își doresc să dețină așa ceva?

Detalii despre casa din carton. De ce își doresc mulți această locuință?

Noul trend în materie de locuințe este aici! Wikkelhouse este acum ultima modă. Poate puțini s-ar gândit că o locuință bună poate fi construită din carton. Oep Schilling din Olanda creează astfel de spații reale în care doi oameni își pot duce viața liniștiți.

Astfel de case sunt extrem de durabile și se spune că ar rezista chiar și până la 100 de ani. Oricine visează la propria casă, iar iată că acum un specialist a făcut realitate din visul unora, așa că a creat o locuință accesibilă și sustenabilă.

„Un bărbat care lucra cu carton a avut ideea să-l înfășoare, în loc să-l plieze. Și, dintr-o dată, cartonul a fost mult mai stabil. S-a lăudat cu descoperirea lui într-un bar și chiar a pus pariu că l-ar putea folosi pentru a construi o casă. Așa a început totul”, povestește Oep Schilling, producător de case din carton.

Procesul de producție merege perfect, cartonul pentru locuințe fiind înfășurat și apoi lipit cu amidon de cartofi. De asemenea, pentru izolație se folosește in, un alt detaliu care îi fac pe cei mai sceptici să se întrebe cum poate rezista vremii.

Ce preț are?

O astfel de casă se ridică la suma cuprinsă între 40.000 – 85.000 de euro și este formată din cinci segmente sau module care pot fi combinate în funcție de nevoile fiecăruia și bugetul familiei.

„Există un motiv pentru care persoanele fără adăpost folosesc cartonul pentru a-și face un loc de dormit. Izolează foarte bine. Cartonul se dezintegrează doar în urma unor ploi abundente.

De aceea, am pus un strat impermeabil în jurul casei. Un fel de haină de ploaie Goretex care este impermeabilă, dar care permite trecerea vaporilor. Acest detaliu este important”
Oep Schilling

Este utilată cu: baie, toaletă, mașină de spălat camuflată

„Aceasta este baia. Totul este compact: iată chiuveta și toaleta. Aici e o mașină de spălat camuflată. Și acesta este dușul”, prezintă Oep Schilling o astfel de casă care se află acum în trend și este cerută de foarte mulți oameni. Cererea vine inclusiv și din dreptul unor oameni care nu trăiesc în Olanda.

„Până acum sunt mai mulți britanici, francezi și belgieni care au cumpărat o Wikkelhouse. Germanii par să fie un pic sceptici în ceea ce privește funcționalitatea unei case din carton”, spune producătorul.

Cei care se lasă mai greu convinși de ideea unei case de carton pot să o testeze cu o simplă închiriere.