Casa de Pensii din România a făcut anunțul surpriză pentru pensionari. Posibilă schimbare, cum vor crește pensiile

de: Rosu Ioana
28 01. 2024

Într-un context economic tensionat, șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a făcut un anunț important cu privire la posibilitatea majorării pensiilor românilor în etape. Conform declarațiilor sale, fondurile necesare pentru această majorare sunt asigurate.

Veste bună pentru milioane de români

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a făcut declarații importante referitoare la recalcularea pensiilor pentru români, în contextul avertismentului primit de la Fondul Monetar Internațional (FMI).

Conform acestuia, toți pensionarii își vor primi pensiile recalculate la 1 septembrie, indiferent de recomandările FMI. De asemenea, a fost subliniată și necesitatea creșterii pragului de impozitare a pensiilor pentru a proteja veniturile celor cu pensii mici.

După adoptarea legii pensiilor de către Parlament în noiembrie 2023 și promulgarea ei de către președintele Klaus Iohannis, partea a doua a legii va intra în vigoare la 1 septembrie 2024. Această etapă a legii vizează marea recalculare a pensiilor, o mișcare anticipată să aducă rezolvarea multor nereguli din sistemul actual.

Prima parte a legii, care a fost deja aplicată de la 1 ianuarie 2024, a inclus indexarea pensiilor cu 13,8% în funcție de rata inflației. Următorul pas, recalcularea pensiilor, este văzut ca un proces esențial pentru reechilibrarea sistemului de pensii și asigurarea unei distribuții mai corecte a resurselor.

Astfel, această recalculare va ajuta milioane de pensionari din România, având potențialul de a crește semnificativ pensiile pentru mulți dintre aceștia.

Ce presupune noua lege a pensiilor

Conform noii legislații, de la 1 ianuarie 2024, punctul de pensie a crescut la 2.032 lei. Mai mult, legea introduce egalizarea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați la 65 de ani, proces ce va fi implementat gradual. De asemenea, stagiul minim contributiv de cotizare pentru pensia de limită de vârstă este stabilit la 15 ani.

În ceea ce privește plata pensiilor pentru luna februarie 2024, Casa de Pensii a anunțat că aceasta se va efectua în perioada 1-15, la domiciliul pensionarilor, prin intermediul Poștei Române.

Dacă pensionarii nu sunt găsiți acasă, aceștia pot ridica pensia și talonul de pensie de la ghișeele poștale în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii. Pensionarii care au optat pentru plata pensiei în cont curent sau pe card trebuie să știe că pensia intră, de obicei, pe card în data de 12, cel târziu pe 13.

Daniel Baciu a clarificat aspecte legate de recalcularea pensiilor, demontând zvonurile despre recalculare în etape. El a subliniat că CNPP operează cu o singură etapă de recalculare, conform legii, care prevede ca toți pensionarii să primească pensiile recalculate după noua formulă de calcul la 1 septembrie.

„În legătură cu această recalculare, care se acordă în etape, este o mare, mare dezinformare. La Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) noi lucrăm cu o singură etapă, nu există etape intermediare.

Nu știu de unde s-au scos aceste afirmații, pentru că legea prevede foarte clar ca pensionarii, în luna septembrie, să primească toți pensiile recalculate după noua formulă de calcul, care este parte din lege”, a explicat preşedintele Casei de pensii, Daniel Baciu.