Carnea de miel sau de ied? Care e mai sănătoasă pentru masa de Paște

de: Ionuț Vieru
15 04. 2022

Paștele vine cu pași repezi, o sărbătoare așteptată de români care simbolizează Învierea lui Iisus Hristos. De asemenea, este o ocazie specială pentru membrii familiei de a se aduna la masă și pentru a degusta preparatele tradiționale pregătite de gospodine, iar de pe masa de Sărbători nu poate lipsi mielul.

Miel sau ied, ce carne aleg românii?

Mielul de Paște reprezintă simbolul lui Iisus Hristos, care s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor și a murit precum un miel nevinovat. Din acest motiv, mielul este nelipsit de pe mesele creștinilor. Cu toate acestea, alți consumatori preferă și carnea de ied, însă care este cea mai bună?

De regulă, mieii care sunt vânduți în preajma Paștelui sau înainte de 1 iunie sunt miei de primăvară, cu vârste cuprinse între 3 și 5 luni. Ei sunt hrăniți cu lapte și cereale la această vârsta. Pe de cealaltă parte, carnea de ied are mai puține grăsimi decât cea de miel, aceasta fiind principala diferență între cele două.

Iedul are 2,6g de grăsimi la 100g, iar mielul are 21g de grăsimi la 100g. Carnea de ied este mai săracă în grăsimi deoarece iezii și caprele nu sunt crescuți în regim industrial, ci cresc, mai degrabă, în natură, ceea ce înseamnă că se hrănesc natural.

De asemenea, carnea de ied este considerată a fi mai sănătoasă decât cea de miel, iar iedul are mai multe proteine la 100 de grame, dar și un conținut de colesterol mai scăzut. Iedul are conținut mai ridicat de proteine, fier și mai puține calorii.

Ce preferă românii să consume de Paște

Românii au început deja cumpărăturile de Paște, iar potrivit unui sondaj comandat de Obor21.ro, 30,8% dintre cetățeni preferă carnea de miel și doar 9,3% preferă carnea de ied. Restul de 51% nu au o anumită preferință în ceea ce privește carnea, însă o vor consuma de Sărbători.

”Am avut încă de la lansare carnea de miel, respectiv de ied în oferta noastră permanentă, iar la nivel de an am înregistrat în 2021 creșteri în vânzări de 16%, respectiv 60%, iar trendul continuă să fie ascendent. Astfel, după doi ani, putem spune că românii redescoperă mielul și iedul și în afara sărbătorilor pascale.

Evident, vârful de comenzi se atinge acum, când proporția vânzărilor se schimbă, iar peste 80% dintre clienții lunii aprilie aleg acest tip de carne. 15-20% dintre clienți achiziționează în continuare și carne de vită în cadrul aceleiași comenzi”, a precizat Florian Mateiță, fondator Obor21.ro.

Pe locul trei în preferințele cărnurilor este cea de vită, urmată de cea de pui, porc și curcan.