Carmen Brumă, apariție incendiară la 47 de ani. Imaginea îndrăzneață cu care a făcut furori pe Instagram
Carmen Brumă, la vârsta de 47 de ani, continuă să impresioneze cu o formă fizică de invidiat și un stil de viață sănătos și echilibrat. Partenera de viață a lui Mircea Badea a reușit din nou să surprindă și să inspire mii de urmăritori cu ultima sa apariție în mediul virtual. Iată cum s-a pozat vedeta și ce mesaj le-a transmis internauților!
Carmen Brumă, apariția îndrăzneață pe Instagram
Carmen Brumă a realizat, de curând, o ședință foto nouă pentru unul dintre programele sale de slăbit, în cadrul căreia nu a ezitat să pozeze topless.
Într-un Instagram Story, nutriționista a postat un clip video în care apare fără sutien, de la spate, purtând doar o pereche de pantaloni negri casual și un colier auriu cu perle de-a lungul coloanei.
Această apariție îndrăzneață a stârnit numeroase reacții pozitive și a demonstrat încă o dată că vârsta este doar un număr. Partenera de viață a lui Mircea Badea a notat: ”Nu mi-e frică de 40”, o atitudine care inspiră multe femei să își accepte și să își celebreze vârsta.
Secretul unui stil de viață sănătos
Carmen Brumă este un exemplu de disciplină și dedicare în ceea ce privește sănătatea și fitnessul. Ea susține că o alimentație echilibrată și un stil de viață activ sunt esențiale pentru a te menține în formă.
Pe lângă sfaturile de nutriție și exerciții fizice, vedeta pune un accent deosebit pe eliminarea stresului și pe importanța somnului.
”Degeaba ai grijă ce mănânci și cum te miști dacă nu dormi suficient. Somnul bun, odihnitor, în dozele de care avem nevoie, este cel mai bun medicament anti-aging.
Dacă nu dormi suficient, dacă nu ai un somn de calitate, procesul de slăbire este încetinit”, a explicat ea într-un interviu exclusiv pentru Unica.ro.
Desertul preferat al lui Carmen Brumă
Chiar și cu un stil de viață sănătos, Carmen Brumă nu renunță la micile plăceri ale vieții. Ea a dezvăluit că desertul său favorit vara este înghețata.
”De departe desertul meu favorit vara este înghețata. Și în fiecare vară îmi place să descopăr sortimente noi.
Dacă vorbim de siluetă, înghețata este cel mai nepericulos desert, cu condiția să fie înghețată de bună calitate și simplă, adică fără râuri de caramel, bucăți de ciocolată, nuci și alte din-astea.
Evident că mie îmi plac ambele variante. Anul trecut am descoperit o înghețată cu cafea senzațională. Acum nu o mai găsesc, dar nu-mi fac griji. Găsesc eu altele și o să vă pregătesc și vouă”, a spus Carmen Brumă în mediul online.