Care este singurul cuvânt din limba română ce conține toate cele 8 vocale. Este folosit foarte rar

de: Ștefan R. Apostol
29 08. 2023

Nu este nici prima și nici ultima oară când spunem că limba noastră-i o comoară, vorba poetului. Dar, ca în orice altă limbă, și limba română are anumite particularități, și chiar cuvinte cu o anume structură. Așadar, azi vă propunem să aflați care este singurul cuvânt din limba română ce conține toate cele 8 vocale, deși este folosit foarte rar.

”Limba noastră-i o comoară” și are cuvinte unice

Sunt mulți care astăzi cred că, de fapt, originea limbii române nu este așa cum s-a tot spus, limba latină vorbită de romani. Deși sunt puține dovezile care să susțină această teorie, specialiștii lingviști nu exclud varianta.

Vezi și: Care este pluralul corect al cuvântului suport. Mulți români habar nu au

Vorbim, totuși, de o limbă veche, iar conform cercetărilor, cel mai vechi document în limba română, așa cum o știm astăzi, ar data de pe vremea lui Neacșu de la Câmpulung, din anul 1521, documentul fiind scris cu litere chirilice.

Dar, în vocabularul limbii române, pe lângă cuvintele uzuale, există un număr mic de cuvinte, nefolosite în vorbirea curentă, care au anumite particularități.

Printre acestea se află și cuvântul despre care vorbim astăzi. Așa că, citește mai departe și află care este singurul cuvânt din limba română ce conține toate cele 8 vocale.

Care este singurul cuvânt din limba română ce conține toate cele 8 vocale?

Pentru început îți putem spune că este vorbat din 17 litere, și da, conține toate cele 8 vocale din vocabularul limbii române.

Dar, deși este un cuvânt care are 8 vocale, așa cum spuneam, este extrem de puțin folosit în vorbirea curentă.

Vezi și: Cel mai lung cuvânt din limba română fără vocale. Sigur nu îl poţi pronunţa!

Cuvântul ce conține toate cele 8 vocale este autoînsămânțare, iar din punct de vedere al definiției din DEX, acesta înseamnă ”Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor.”

Cu alte cuvinte, vorbim totuși de o definiție, să-i zicem, tehnică, întâlnită în manualele de biologie din liceu sau în materialele de studiu pentru studenții de la Agricultură.

Alte cuvinte cu mai multe vocale în limba română

Ca o curiozitate, mai trebuie să-ți spunem că acesta nu este singurul cuvânt care are mai mult de una sau două vocale în construcția sa.

Conform lexicului românesc, mai sunt cel puțin alte două cuvinte care au câte cinci vocale, unul fiind tot un fel de denumite tehnică, iar cel de-al doilea face referire la o anume mișcare social-politică.

Vezi și: Cea mai ciudată limbă din lume. Are doar patru consoane şi patru vocale

Așadar, limba română mai are două cuvinte cu câte cinci vocale, acestea fiind ”semiautopropulsatei” și ”ultrarevoluționarei” .

Acum știi care este singurul cuvânt din limba română ce conține toate cele 8 vocale, precum și celelalte 2 cu câte cinci vocale. Dacă îți sunt utile sau nu, rămâne ca tu sa decizi asta.