Care este forma corectă: binevenit sau bine-venit. Cuvântul le dă mari bătăi de cap românilor
Indiferent că vorbim despre copii sau adulți, ortografia poate fi crea confuzii în rândul multora dintre noi. Greșelile de scriere apar adesea atunci când nu se cunosc regulile ortografice, mai ales în cazul termenilor care prezintă un grad de dificultate sporit. În rândurile de mai jos veți afla care este forma corectă: binevenit sau bine-venit.
Cuvântul care le dă mari bătăi de cap românilor
Limba română conține o sumedenie de cuvinte ce ne pot pune în dificultate, mai ales atunci când vine vorba despre scrierea lor. Pentru a evita să facem astfel de greșeli, este foarte important să acordăm o atenție deosebită modului în care sunt scrise aceste cuvinte.
Una dintre cele mai frecvente confuzii apare atunci când vine vorba despre modul în care se scrie „binevenit” sau „bine-venit”. Nu mulți sunt cei care fac diferența între cele două forme. Tocmai de aceea, în rândurile care urmează vom afla împreună care este forma corectă: „binevenit” sau „bine-venit”.
Care este forma corectă: binevenit sau bine-venit
În Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic 2, varianta corectă era cea scrisă cu cratimă, adică „bine-venit”. Ulterior, după reanalizarea cuvântului, specialiștii lingviști au stabilit că unica variantă corectă acceptată în limba română, începând cu anul 2021, este „binevenit”. Adică, cea scrisă legat, fără cratimă.
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, „binevenit/ă” este cel/cea „care sosește la momentul oportun; care face plăcere, bucurie venind” sau „care se produce la locul și la timpul potrivit; adecvat unei situații”.
Cuvântul este preluat din limba franceză
La fel ca și în cazul altor cuvinte, „binevenit” a fost preluat din limba franceză. Mai precis, de la termenul „bienvenue”. În limba română, acesta din urmă se traduce exact cum am menționat anterior.
- Andrei este mereu binevenit în casa noastră.
- Fii binevenit în echipa noastră.
- Nu mă simt binevenit în casa lor.
- Darul de la tine a fost mai mult decât binevenit.
- Mircea, vei fi întotdeauna binevenit la noi!
Lucruri mai puțin știute despre limba română
Acum că am aflat care dintre cele două forme este cea corectă, haideți să aflăm și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre limba noastră.
- Româna este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază slujbe pe Sfântul Munte Athos.
- Litera „C” este litera cu care încep cele mai multe cuvinte din limba română. Mai precis, este vorba despre aproximativ 19.750 de cuvinte.
- În limba română există o serie de cuvinte care atât la singular, cât și la plural se scriu și se pronunță identic. Iată câteva exemple: ochi, rinichi, nume, pui, unchi, tei, mușchi, genunchi, puști, foarfece etc.
- Românii se pot mândri cu trei cuvinte. Acestea ne reprezintă tradițiile în patrimoniul UNESCO. Mai exact, este vorba despre cuvintele „dor”, „doină” și „colind”. De menționat este faptul că „dor” și „doină” nu pot fi traduse cu exactitate în nicio altă limbă.
- Limba română este singura limbă europeană în care se poate alcătui o propoziție completă formată din opt cuvinte ce conțin doar vocale. Un astfel de exemplu este: „Oaia aia e a ei, eu o iau”.