Care este adevărul din spatele eliminarii Spaniei de pe lista țărilor galbene. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
În cursul dimineații de luni, pe lista actualizată de INSP, Spania era prezentă ca fiind una dintre țările din „Zona galbenă”, ceea ce presupunea că toți cei care se întorc de aici, vor fi nevoiți să stea în carantină pentru 14 zile. În seara aceleiași zile, după ședința CNSU, autoritățile au anunțat că Spania a fost eliminată de pe această listă. Care este explicația din spatele acestei confuzii?
Nelu Tătaru: „Problema a fost la o evaluare”
În urma panicii și a situațiilor neplăcute în care s-au aflat mulți oameni care au dorit să se întoarcă din Spania, Ministrul Sănătății a apărut în fața tuturor explicând ce s-a întâmplat, de fapt, cu privire la introducerea și eliminarea Spaniei de pe lista “Zonei galbene”, atunci când s-a decis și anularea zborurilor din Spania.
Acesta a dezvăluit că a fost o problemă de evaluare, în urma unor socoteli care nu au fost luate în calcul. Spania este una dintre țările grav afectate de pandemia de COVID-19, iar în prezent rata de transmitere este mai mare decât cea din România.
Cu toate acestea, Nelu Tătaru a explicat că în Spania, zilele de weekend nu se raportează, motiv pentru care acestea au figurat cu zero, iar în mod normal, în urma unor calcule mai atente, aceasta nu ar fi trebuit introdusă pe listă.
Spania ar putea să reapară pe lista țărilor din „Zona galbenă”
În ciuda confuziei apărute, autoritățile din România nu exclud posibilitatea unei viitoare adăugiri a Spaniei pe listă, dacă situația o va impune.
„Problema a fost la o evaluare. Spania având o rată mare, peste noi, de transmitere a fost introdusă în zona galbenă. Ultimele zile au figurat cu zero în condițiile în care Spania nu raportează sâmbătă sau duminică. Atunci au apărut cu zero și normal, făcând calculele, trebuia să nu figureze pe lista țărilor galbene.
Rămâne să vedem ce se întamplă în această săptămână și dacă se repetă va intra în zona galbenă. Noi avem evaluarea pe care o facem săptămânal la nivelul INSP-ului și reintroducem în listă sau introducem în listă sau scoatem țările care întrunesc anumite criterii sau nu le mai întrunesc.
S-a făcut evaluarea pentru ultimele zile, dar ultimele zile au fost când nu se raporta. Spaniolii nu raportează în ultimele zile ale săptămânii și atunci, conform calculului, nu intrau„, a declarat ministrul Tătaru, potrivit Digi24.