Care a fost prima carte din lume? Nu este vorba despre Biblia lui Gutenberg

de: Alexandra Chivu
02 08. 2019

Suntem absorbiți de activitățile pe care le avem de făcut zi de zi, aflăm informații care nu mai stau de mult structurate pe sertare în mintea noastră, dar avem și detalii atât de încetățenite în minte, încât rămânem surprinși când auzim realitatea. Care a fost prima carte din lume?

Care a fost prima carte din lume?

Despre prima carte din lume știm că a fost Biblia lui Johannes Gutenberg și cunoaștem și data exactă când a fost difuzată: 23 februarie 1455. E adevărat, la nivel european, așa stă situația, dar la nivel global este cu totul altceva. Cercetări îndepărtate consacrării lui Gutenberg au dovedit că, în Coreea anului 1377, locuitorii au tipărit o carte pe suport de hârtie, numită ”Jikji”. Subtitlul cărții în coreeană, transcrisă cu litere latine, este: „Baegun hwasang chorok”, ceea ce înseamnă în limba română:”Antologia învățăturii marilor călugări despre pogorârea duhului lui Budha în somn”.

Biblia lui Gutenberg

Cartea i-a fost dată călugărului budist Seon Baegun și tipărirea a fost făcută în templul Heungdeok. Ea a fost realizată cu ajutorul unor litere mobile metalice, procedeu folosit mai târziu și de Gutenberg. De altfel, nu se cunoaște dacă Johannes Gutenberg a știut vechea practică tipografică de la coreeni ori a reinventat-o cu mijloace proprii, dat fiind că principiul nu diferă, însă procedeul era complet distinct.

Jikji, Coreea, 1377

Cât despre Jikji , cartea a fost tipărită doar în două volume. Primul volum s-a pierdut pe drumul istoriei, dar al doilea volum este păstrat cu sfințenie și astăzi. Acest volum încă rămas în pofida trecerii timpului a fost dobândit de către prim-consulul Franței la Seul, Victor Emile Joseph Marie Collin de Plancy, mai apoi moștenit de francezul Henri Vever. Cel din urmă l-a donat, în anul 1950, prin testament, Bibliotecii Naționale a Franței, loc în care se poate regăsi și astăzi.