Cardul de sănătate va fi înlocuit în țara noastră. Veste importantă pentru români
În februarie 2022, la Cluj, autoritățile române lansau primele cărți electronice de identitate, ca parte a unui program de preschimbare a actualelor documente. De altfel, România este cumva presată de directivele europene de a trece la acest nou tip de documente, iar lucrurile nu se rezumă doar la asta. Conform noilor informații, românilor li se va schimba și cardul de sănătate, care va fi înlocuit în țara noastră.
Decizie UE de implementare a eID
Cetățenii Uniunii Europene și ai Spațiului Economic European care vor fi obligați să treacă la noile cărți de identiate, în următorii ani, vorbim despre așa-numitele „eID”. Identitatea digitală europeană va fi disponibilă cetățenilor, rezidenților și întreprinderilor UE care doresc să se identifice sau să ofere confirmarea anumitor informații personale. Noul document, conform UE, va putea fi utilizat atât pentru servicii publice și private online, cât și offline în întreaga UE, iar fiecare cetățean al UE și rezident în Uniune va avea, astfel, totul într-un singur „portofel digital personal”.
Implementarea noilor cărți de identitate a început în februarie 2022 și în România, este vorba de un proiect pilot demarat la Cluj, în urmă căruia cei care aveau nevoie de schimbarea actului actual de identitate treceau la noile documente elecronice. Așa cum s-a mai scris, aceste noi documente vor conține mai multe date despre posesor, iar reprezentanții Poliției Române explicau la începutul acestui an și ce trebuie să facă românii pentru a obține noua carte electronică de identitate:
„Trebuie să spun că cetățeanul, în acest moment, pentru a obține o carte de identitate, trebuie să prezinte certificatul de stare civilă și un document de proprietate sau un act de spațiu de unde noi preluăm adresa. Aceste informații vor fi digitale până la finalul anului, astfel încât certificatul de stare civilă va fi digital.
Acesta va fi preluat automat dintr-un sistem informatic pe care anul acesta îl vom pune în funcțiune. Cartea electronică de identitate, pe suportul de stocare, va conține un certificat digital care ne va permite să ne autentificăm în interfețele administrației publice.
Vă pot confirma faptul că lucrăm în acest moment să expunem, până la finalul acestui an, niște servicii. Dar aceste servicii, în afară de cele expuse de noi, care țin de Evidența Persoanelor, vor fi expuse de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și putem să ne gândim la cazierul judiciar, putem să ne gândim la anumite servicii expuse de colegii de la Direcția Generală Regim Permise și Înmatriculări. Toate acestea vor fi expuse prin intermediul unui proiect la care colegii mei din minister lucrează”, explicau reprezentanții Poliției Române la începutul acestui an.
Cardul de sănătate înlocuit, datele se vor regăsi pe eID
Un alt pas important în schimbarea actualelor documente personale este și faptul că celebrul card de sănătate va fi înlocuit, în sensul că toate datele medicale ale unui român se vor regăsi pe aceeași carte electrnicp de identitate, așa cum și celelalte informații menționate de autorități se vor regăsi pe noile documente.
Aceeași oficiali ai MAi au făcut precizarea referitoare la aceste schimbări, precum și faptul că, cel puțin la nivelul Capitalei, documentele noi vor intra de la finalul verii din acest an, și nu vor mai fi contraciost, cum sunt acum în programul pilot de la Cluj, ci vor deveni gratuite:
„Cărțile electronice de identitate, care în programul de testare costă 67 de lei, urmează să fie gratuite. Prin ordonanța adoptată, Guvernul a stabilit să creeze un mecanism prin care va suporta parțial sau total costul actualei cărți, care acum la Cluj este 67 de lei.
Când va fi gata noua HG în maximum 90 de zile, se va stabili mecanismul pentru care pentru minimum 5 milioane de cărți vor fi fonduri alocate prin PNRR. Iar apoi, intenționăm ca Guvernul să găsească mecanisme prin care să subvenționeze total sau parțial acest cost al cărții”, a explicat Cătălin Giulescu, conform Libertatea.ro
Rămâne să așteptăm implementarea HG și a noilor cărți de identitate electronică, având în vedere că este o măsură impusă prin directivele CE de acum trei ani.