Carambol în Vrancea și trafic blocat. Nouă răniți, dintre care 5 polițiști
Cinci polițiști au fost răniți, joi, 29 august 2024, într-un accident rutier petrecut în județul Vrancea, în care au fost implicate patru autoturisme. Mașina poliției a fost lovită din spate de o autoutilitară, iar autospeciala a fost proiectată în alte două autovehicule de pe sensul opus.
Accidente în lanț joi, 29 august 2024
Cei cinci agenți de poliție au fost răniți ușor în urma acestui accident. Oamenii legii se deplasau către un poligon pentru antrenamente, anunță Antena 3 CNN.
În total, în accident au fost rănite nouă persoane. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers, apoi reluată circulația.
Tot astăzi a avut loc un accident cumplit pe E85, în jurul orei 4 dimineață. Coliziunea s-a produs în dreptul localității Drăgușeni din județul Suceava. Autoritățile ajunse la fața locului au intervenit cu autospeciale ale pompierilor militari și șapte echipaje de salvare ale județului Suceava. În zonă s-au aflat și polițiștii de la circulație.
Bilanțul accidentului de pe E85 a fost de nouă victime, fiind transportate la spital.
„În urma evaluării celor implicați în eveniment, toate cele 9 persoane, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au extras cele două victime încarcerate și le-au predat echipajelor medicale și paramedicale. După stabilizare, cele nouă victime au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au transmis pompierii militari.