Cântărețul din România care nu își revine după moartea mamei sale, dar cântă pe litoral: „Sunt un robot” EXCLUSIV
Rareș Borlea, sau Raoul pe numele de scenă, va petrece cam toată vara pe litoral, unde cântă atât singur, la un restaurant, cât și împreună cu Mirabela Dauer, la teatrele de vară. Deși încearcă să zâmbească și se prezintă la spectacole ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, artistul trece și acum prin momente grele, la mai bine de zece zile de când mama sa a decedat.
Partenerul de scenă al Mirabelei Dauer trece prin momente foarte grele: „Sunt pe litoral, cânt…Dar sunt un robot”
Rareș Borlea a avut o mulțime de satisfacții, ca și artist. Jobul său l-a purtat în multe colțuri ale lumii, iar talentul său i-a adus totodată colaborări cu voci mari autohtone, precum Mirabela Dauer.
Cu o experiență vastă având în spate o carieră longevivă, Raoul pe numele său de scenă a știut să zâmbească publicului chiar și atunci când norocul i-a întors spatele, iar problemele i-au umbrit viața personală.
De mai bine de o săptămână, artistul se află pe litoral, unde va avea cântări până la finele lunii august. Măcinat însă de gândul că mama sa a decedat recent, acesta încearcă să salveze aparențele și să se prezine în fața publicului așa cum îl cunosc fanii săi, mereu cu zâmbetul pe buze.
Acesta ne-a mărturisit însă cât de greu îi este în această perioadă.
„Am trecut printr-o perioadă mai grea, mama mea a decedat. Era bolnavă, dar… Încerc să-mi revin, sunt pe litoral, cânt, dar sunt un robot, nu-mi pot găsi vorbele”, a declarat acesta pentru impact.ro
Împreună, dar și… despărțiți
Raoul și Mirabela Dauer și-au reluat în luna aprilie o colaborare după o pauză de șase ani. Artistul a anunțat atunci că va regiza chiar câteva videoclipuri pentru aceasta, și că el, personal, nu a fost niciodată supărat pe cea lângă care a făcut carieră, căreia nu are nimic ce să-i reproșeze nici măcar din perioada în care nu și-au vorbit:
„Nu am ce să-i reproșez nimic Mirabelei, nici în perioada în care nu am vorbit și nici acum, Toți trecem prin perioade mai grele, cu toții mai avem căderi, urcușuri.
Eu nu m-am supărat niciodată pe Mirabela, iar ea dacă a fost vreodată supărată pe lucruri pe care nu le-a înțeles acum cu siguranță că e edificată și e în toanele cele mai bune de prietenie, care duce către o colaborare foarte frumoasă și de succes”.
În această perioadă, Raoul și Mirabela au mai multe contracte de a cânta împreună pe scena teatrelor de vară de pe litoral. Totodată, ambii prestează seara, și separat, în două restaurante din două stațiuni diferite.
S-a închis în casă din cauza surplusului de kilograme
Artistul a mai trecut printr-o problemă personală, de alt gen însă, și la începutul anului. Atunci, din cauza suplusului de kilograme pe care-l acumulase, a preferat să se închidă în casă, decât să dea ochii cu persoane cunoscute.
„Am slăbit 16 kilograme în două luni. Am fost grăsuț, am schimbat doar stilul alimentar, nu am făcut cură de slăbire. Nu mai mănânc dulciuri, pâine, paste. Cât am fost grăsuț, m-am ferit să mai apar în public.
În ianuarie aveam 120 de kilograme, dar nu se vedea, că sunt înalt. Dar aveam burtă. Nu sunt nici atlet acum, dar sunt bărbat bine”, ne spunea acesta.