Cântăreț, condamnat la moarte pentru o melodie. Pe cine a jignit în ea

Cântăreț, condamnat la moarte pentru o melodie. Pe cine a jignit în ea

Un cântăreț din Nigeria a fost condamnat la moarte după ce a jignit în melodia lui pe profetul Mohamed. Yahaya Aminu Sharif, cel ce se face vinovat de blasfemie, a distribuit melodia prin WhatsApp.

Cântăreț, condamnat la moarte pentru o melodie. Pe cine a jignit în ea

Muzicianul a fost condamnat de un tribunal islamic din nordul Nigeriei pentru blasfemie adusă profetului Mohamed, au anunţat autorităţile judiciare din oraşul Kano. Tribunalul aplică Sharia,  legea islamică în vigoare în numeroase state cu majoritate musulmană din nordul Nigeriei, și l-a condamnat pe Yahaya Aminu Sharif la moarte prin spânzurare pentru insultarea profetului într-una din melodiile sale, a declarat Baba-Jibo Ibrahim, purtător de cuvânt al autorităţilor judiciare locale.

A cântat o melodie în care l-a insultat pe profet. Tribunalul l-a găsit vinovat şi a fost condamnat la moarte”, a declarat Ismaila Na Abba Afakallah, secretarul executiv al Comitetului pentru Cenzură din statul Kano.

Yahaya Sharif are 22 de ani
Yahaya Sharif are 22 de ani

Condamnatul poate ataca verdictul în instanță

Condamnatul, Yahaya Sharif, în vârstă de 22 de ani, a difuzat melodia pe WhatsApp în luna martie a acestui an. Cântărețul poate ataca verdictul în instanţă. Procesul s-a desfăşurat cu ușile închise, iar acuzatul ”a pledat vinovat”⁣, a mai declarat Baba-Jibo Ibrahim, care a asigurat totodată că artistul a avut acces la asistenţă juridică.

Astfel, în oraşul Kano au avut loc proteste în urma difuzării pe reţelele de socializare a melodiei aflată la originea acestei condamnări la moarte. Manifestanţii au incendiat casa familiei artistului şi au defilat pe străzile oraşului solicitând arestarea lui.

Instanțele islamice au mai dat condamnări la moarte

Instanţele din regiune responsabile pentru aplicarea legii Sharia au mai pronunţat pedepse cu moartea pentru adulter, omor sau homosexualitate. Potrivit DPA, o singură execuţie a avut loc până acum, iar unora dintre cei găsiţi vinovaţi le-au fost amputate membre.

Este pentru a doua oară când a fost pronunţată o condamnare la moarte pentru blasfemie după ce mai multe state din nordul Nigeriei au adoptat la începutul anilor 2000 o versiune strictă a Sharia, notează AFP. Un cleric care aparţinea aceleiaşi frăţii sufite ca şi artistul, Abdul Nyass, a fost condamnat anterior la moarte pentru blasfemie de un tribunal islamic din Kano, în anul 2015.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI