Cântăreața română, mutată în Germania, confundată des cu Angela Similea: ‘Coafuri la fel’ EXCLUSIV
Gina Pătrașcu, solista din „Generația de Aur” a muzicii ușoare românești, a revenit de curând în România. Stabilită de peste 20 de ani în Germania, artista ne-a oferit un interviu interesant, în care ne-a vorbit despre spectacolele realizate preț de două decenii pentru diaspora, despre fiica ei, care își va da doctoratul în Neuropsihologie, dar și despre restricțiile vestimentare impuse la filmările pentru TVR, în comunism.
„Eu și Angela aveam aceeași croitoreasă. Semănam ca stil”
Artista Gina Pătrașcu a dat timpul înapoi și și-a amintit cu drag de perioada în care ea și Angela Similea își realizau rochiile de scenă la aceeași croitoreasă:
„Eram înalte amândouă, cred că eu eram puțin mai înaltă, am avut aceeași croitoreasă, așa că stilul era cam același. Croitoreasa noastră era celebră pentru rochiile pe care le făcea, ne avea doar pe noi două cliente. Și, cum aveam și părul făcut permanent, cu breton, cam toate artistele semănam între noi.
Doamna Iolanda Focșa ne-a lucrat lucruri deosebite. Și pe Benone Sinulescu l-am dus la ea, i-a lucrat și lui câteva șepci, iar soției acestuia i-a croit rochii, din materiale aduse de el din străinătate”, ne-a mai declarat celebra cântăreață, pentru impact.ro
Despre regulile stricte, din TVR, în anii comunismului: ”Nu aveai voie cu cercei mari și rochii cu bretele”
Gina Pătrașcu ne-a mai povestit și despre regulile stricte, pe care erau obligate să le respecte, când participau la filmările pentru TVR:
„Erau reguli, erau restricții, privind modelul ținutei. Până în Revoluție, rar scăpam cu o mânecă scurtă. Eu nu prea am avut decolteuri. Dacă aveai o rochie cu bretele era o problemă, iar dacă aveai spatele gol deja ratai emisiunea definitiv. Croitoreasa era tare inventivă. Dintr-o rochie făcea mai apoi o fustă, iar din fustă, o bluză.
Normal că lungimea unei rochii era până sub genunchi, dar eu preferam să vin la filmări cu rochii lungi, ca să scap de belele. Nu aveai voie cu cercei mari, cu cruciulițe la gât. La un moment dat, unora li s-au dat jos și verighetele, dar nu știu de ce. Iar unii instrumentiști din Orchesta Radio au fost obligați să-și radă mustața, la filmări. Au fost niște lucruri total absurde, dar ne-am conformat”.
Gina nu a păstrat legătura cu Angela Similea:
„Nu am mai comunicat cu Angela. Eu m-am mutat în Germania, iar ea a mai plecat în SUA, la fiul ei. Am respectat-o foarte mult. Am crescut cu muzica ei, așa am învățat să cânt, preluam din cântecele sale. Și eram onorată că îi vedeam prima rochiile pe care urma să le îmbrace, la spectacole”.
„Fiica mea își dă doctoratul în Neuropsihologie, în Germania”
Solista ne-a vorbit la superlativ și despre fiica ei, Ilinca Șerbănescu, care a absolvit Psihologia, secția Neuropsihologie:
„E gata deja doctoratul, trebuie să susțină teza, l-a publicat în America. Asta îi place, în acest domeniu și lucrează. Teza are ca temă medicina personalizată în bolile psihice, adică tratamentul pentru depresie trebuie adaptat și la celelalte boli ale pacientului. Ilinca Șerbănescu este fiica actorului Horia Șerbănescu, primul meu soț.
Ea vrea să devină profesor universitar. A făcut practica într-o clinică de psihiatrie privată, a văzut tot felul de cazuri, acolo se face terapie în grup. Sunt și pacienți docili, dar și mulți care refuză să interacționeze cu psihologul și trebuie să le vorbești într-un anume fel”.
„Soțul meu a murit în urmă cu un an și jumătate”
Gina Pătrașcu și-a pierdut cel de-al doilea soț, Ștefan Toma, în urmă cu un an și jumătate:
„A avut o boală incurabilă, l-am dus la toți medicii, au fost mari probleme cu glanda limfatică. El a fost președintele Asociației Culturale România, care avea ca scop promovarea culturii românești în Germania. Am invitat acolo mari artiști, organizam spectacole de teatru, Revelioane.
Am colaborat cu Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Mircea Crișan, Claudiu Bleonț, Maia Morgenstern. Veneau și Stela Popescu, Romică Țociu, Marina Voica, cântăreții de folk Ștefan Hrușcă și Vasile Șeicaru, în toți cei 20 de ani de activitate. Dar, n-am mai organizat nimic, de la Revelionul 2018. S-a întâmplat și necazul cu soțul meu, nu poți face spectacole de unul singur, cu toate că avem un birou de conducere”.
„În Germania, solistul Ricky Dandel este profesor de engleză!”
Artista a colaborat și cu artiștii români stabiliți în Germania:
„Sunt mai mulți artiști acolo, Pompilia Stoian, Doina Limbășanu, Eva Kiss, Marcel Roșca, Păunița Ionescu, dar și Ricky Dandel. Pe el l-am invitat de câteva ori la spectacole. Stă la Munchen, iar noi, la Koln, dar a acceptat mereu invitația.
El predă, e profesor de limba engleză, dar mai și cântă în timpul liber. Dar, trebuie să vă spun că, în Germania, nu se cântă la nivelul din România. Niciun artist român nu a performat acolo, au cântat doar pentru diaspora. Am revenit în România pentru scurt timp, dar nu pentru a înregistra vreo piesă.
Am acceptat invitațiile la emisiunile TVR 2, ”Drag de România mea”, la Fuego, și la ”Femei de zece, bărbați de zece”, la Marina Almășan. Și mă bucur că am reușit să înregistrez aceste ediții”.