Canicula revine în România. Urmează 8 zile de coșmar, alertă ANM

de: Andrei Simion
16 06. 2024

Meteorologii vin cu vești proaste pentru România. Toată țara se va topi la temperaturi de peste 40 de grade Celsius! Disconfortul termic va fi accentuat în Câmpia Română și de Veste, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, potrivit prognozei meteo pentru săptămâna viitoare.

Cum va fi vremea în România

Valul de căldură se extinde de la o zi la alta în România, astfel că vremea va deveni insuportabilă în toată ţara (caniculară în vest, sud și în sud-est). Din păcate, disconfortul termic va fi accentuat în Câmpia de Vest şi în Câmpia Românã, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități!

Urmează opt zile de foc, cu temperaturi foarte ridicate! Celebrul meteorolog Romica Jurca a avertizat, în direct la România TV, că săptămâna viitoare toată țara va fi cuprinsă de valori termice de peste 40 de grade Celsius!

Prognoza meteo pentru duminică, 16 iunie 2024

Astăzi, vremea devine călduroasă în sud-vest, sud şi sud-est. Cerul va fi mai mult senin în regiunile sudice, iar în rest variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi seara, când sunt anunțate averse însoţite de descărcãri electrice, local în Crişana, Maramureş, pe arii restrânse în Transilvania şi la munte şi cu totul izolat în Banat şi nordul Moldovei.

Vor fi condiţii de grindină, iar în extremitatea de nord-vest, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, a transmis Meteoplus. Temperaturile maxime se vor situa între 25 şi 32 de grade.