Când va începe Laura Codruța Kovesi activitatea de procuror șef european. Detaliile oferite chiar de fosta șefă DNA
Laura Codruța Kovesi a vorbit despre activitatea pe care o va avea Parchetul European, pe care îl va conduce, dar și care sunt posibilele amenințări la adresa instituției europene. Noul procuror-șef european a lansat și un termen când instituția ar putea deveni operațională.
S-a aflat când va începe Laura Codruța Kovesi activitatea de procuror șef european
Laura Codruța Kovesi speră ca Biroul Procurorului Public European (EPPO) să devină operaţional la sfârşitul anului. Procurorul-șef european spune, în cadrul raportului anual al GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei, că noul Parchet European pe care îl va conduce va trebui să facă față unei serii de provocări pentru a deveni funcțional și eficient.
O provocare „semnificativă, mai urgentă”, identificată de Kovesi, va fi garantarea resurselor suficiente pentru ca instituția să-şi îndeplinească rolul. Fostul șef al DNA notează că, dacă nu se vor găsi soluții, EPPO va deveni „o instituţie în mare parte formală”.
Kovesi se teme că EPPO ar putea deveni o instituție în mare parte formală
Laura Codruța Koveși vrea ca EPPO să fie o instituţie „flexibilă şi orientată spre rezultate”, cu proceduri eficiente însoţite de o respectare strictă a „garanţiilor fundamentale ale persoanelor care sunt investigate”, transmite Agerpres.
„Pentru a-şi îndeplini pe deplin misiunea, EPPO va trebui să fie total independent, să acţioneze doar în interesele UE, fără a primi comenzi de la autorităţile europene sau naţionale”, adaugă procurorul-şef european.
Din experința acumulată la DNA, Laura Codruța Kovesi se așteaptă să întâmpine provocări mari. Una dintre aceste provocări este „navigarea prin particularităţile a 22 de sisteme juridice, care prevăd diferite garanţii pentru suspecţi şi reguli procedurale privind admisibilitatea probelor”, notează aceasta în articolul publicat de GRECO.
„Cooperarea între Biroul Procurorului Public European şi statele membre non-participante, precum şi ţările terţe, va reprezenta o altă provocare”, completează Kovesi.
„O altă provocare semnificativă, mai urgentă, va fi garantarea că EPPO are suficiente resurse pentru a-şi îndeplini rolul. Dacă vrem ca Biroul Procurorului Public European să poată investiga cu succes infracţiunile tot mai sofisticate şi să aducă valoare adăugată la cadrul de lucru existent, trebuie să aibă suficienţi procurori delegaţi, analişti, anchetatori financiari şi angajaţi auxiliari europeni pentru a procesa şi analiza toate informaţiile care vor veni, pentru a investiga fluxurile de bani complexe şi volumele uriaşe de date şi pentru a folosi tehnici investigative sub acoperire”, mai notează procurorul-șef european.