Când sunt Moșii de toamnă 2023. Pe ce dată pică și ce se face în această zi

de: Anca Lupescu
02 11. 2023

Știi când sunt Moșii de toamnă 2023? Sâmbăta Morților, așa cum i se mai spune, este o zi specială dedicată pomenirii celor care s-au dus la odihnă veșnică și este ziua în care cei rămași oferă de pomană spre liniștea morților. Există o serie de tradiții și obiceiuri pe care trebuie să le respecți de Moșii de toamnă.

Moșii de toamnă 2023 sau Sâmbăta Morților

Moșii de toamnă, sau Sâmbătă Morților, este o zi foarte importantă pentru creștinii ortodocși. Este ziua în care cei trecuți la cele sfinte sunt pomeniți și cinstiți de către cei care au rămas în viață. 

Ofrandele și darurile pentru cei morți ajută la iertarea păcatelor acestora. Cei care au morți în familie, vor merge în această zi la cimitir pentru a curăța morminte, a aprinde o lumânare și a duce flori.

De Sâmbăta Morților, în biserică se face un parastas colectiv. Parastasul este făcut pentru sufletele celor morți, astfel încât acestea să poată fi iertate și să să se odihnească. Se spune că rugăciunile celor rămași pe pământ și darurile pe care aceștia le împart va ajuta la iertarea păcatelor celui mort.

Pachetele și ofrandele se duc la Biserică pentru a fi sfințite, apoi se dau celor mai nevoiași. Aceștia trebuie să ia pachetul și să spună „Dumnezeu să îl ierte” sau „Bogdaproste”, care înseamnă slăvit fie Domnul.

Citește și: Ce se dă de pomană de Moșii de toamnă 2022. Alimentele pe care este bine să le împarți pe 5 noiembrie

De-a lungul anului, Biserica Ortodoxă organizează mai multe rânduieli privind parastasele colective. Sunt aproximativ 20 de Moși, însă cei mai importanți sunt cei de primăvară, care pică în același timp cu cei 40 de Mucenici.

Moșii de vară, în sâmbăta din Ajunul Rusaliilor, Moșii de Toamnă și Moșii de Iarnă sunt și ei la fel de importanți. 

Când sunt Moșii de toamnă 2023. Pe ce dată pică

Moșii de Toamnă se celebrează între 26 octombrie și 8 noiembrie. Iar dacă te întrebi când sunt Moșii de toamnă 2023, acestă dată este în prima sâmbătă de noiembrie.

Moșii de toamnă 2023 sunt pe 4 noiembrie. Sâmbăta Morților va fi în prima sâmbătă din luna noiembrie, iar în toate lăcașurile de cult, după Sfânta Liturghie va avea loc parastasul pentru cei trecuți în neființă 

Apoi, Moșii de Iarnă sunt înaintea Lăsatului de sec de carne pentru Postul Crăciunului.

Tradiții și obiceiuri Moșii de toamnă 2023

Creștinii ortodocși respectă cu sfințenie tradițiile și obiceiurile de Moșii de toamnă. Pentru început, de Sâmbăta Morților se împart pachete.

Citește și: Superstiții de Moșii de toamnă 2022. Ce să nu faci sub nicio formă în Sâmbăta Morților

Oamenii merg la biserică cu pachete de pomană care conțin colaci și colivă, le sfințesc și apoi le împart persoanelor nevoiașe. 

Tradiția spune că în ziua de Moșii de toamnă, rudele și apropiații celor decedați trebuie să meargă la mormintele lor pentru a le curăța, a pune flori proaspete și a le aprinde o lumânare ca să încălzească sufletele celor trecuți în neființă.

Bisericile țin slujba de Sfânta Liturghie, apoi urmează slujba Parastasului pentru cei morți. 

Totodată, se spune că în Sâmbăta Morților, oamenii trebuie să fie îmbrăcați curat și cuviincios, iar femeile să își acopere capul.

Majoritatea ortodocșilor dau de pomană o sticlă mică de vin, colivă și preparatele preferate ale celui mort.

Pachetele se pregătesc cu o zi înainte, se sfințesc și apoi se împart după terminarea slujbei, alături de o lumânare.

Citește și: Moșii de iarnă 2023. Pe ce dată pică și ce este bine să dai de pomană

Cel care primește de pomană trebuie să zică „Bogdaproste” și să consume ce se află în pachet în timp ce lumânarea e aprinsă. 

În fiecare pachet se va pune un colac și un prosop, iar odată cu pomelnicul, trebuie să dai preotului un prosop, cărbuni, tămâie și lumânări: câte una pentru fiecare vas împărțit și fiecare colac.

Fiecare alege cui să dea de pomană, fie o oferă oamenilor de la biserică nevoiași, oamenilor de pe stradă sau apropiaților ori vecinilor.