Când se va termina războiul Rusia – Ucraina. Ce au anunțat șamanii din Peru
Șamanii din Peru au întrebat spiritele când urmează să se termine războiul dintre Rusia și Ucraina. Invazia a început deja de 309 zile, iar recent orașul Kherson a suferit atacuri intense de mortiere și artilerie din partea forțelor rusești de peste râul Nipru. În timpul acesta, Kremlinul a respins un plan de pace ucrainean. Majoritatea oamenilor din lumea întreagă se întreabă când s-ar putea termina suferințele tuturor? Iată ce spun șamanii despre acest lucru!
Previziunile șamanilor din Peru: când se va termina războiul Rusia-Ucraina?
Majoritatea oamenilor din lumea întreagă se întreabă când va ajunge la final invazia Rusiei în Ucraina. Iată că acum șamanii din Peru au întrebat spiritele despre acest lucru! Acestea le-au spus că tratatul de pace va fi semnat chiar înainte de luna august a anului 2023.
Din păcate, luptele vor deveni chiar mai puternice în următoarele luni, înainte ca situația să se calmeze. Mulți se întreabă cum s-a putut comunica mai exact cu spiritele. Totul a fost posibil printr-un ritual. Concret, șamanii au avut o fotografie cu Vladimir Putin și una cu Volodimir Zelenski.
Aceștia au cântat, au dansat, au aruncat flori și au dat cu tămâie în jurul lor ca să obțină un răspuns de la spirite. Puțini știu, dar ritualul face parte dintr-o tradiție de Anul Nou.
Cum va arăta războiul în 2023?
Conflictul din Ucraina urmează să intre în al doilea an calendaristic și deși specialiștii militari au avut timp să îl analizeze, există în continuare nenumărate necunoscute. Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane în Europa și analistul rus Andrei Piontkovski sunt de părere că Ucraina va câștiga războiul în 2023 și își va recâștiga toate teritoriile ocupate.
„Prețul pe care îl plătim noi este în bani. Prețul pe care îl plătesc ucrainenii este în sânge.” „Dacă regimurile autoritare văd că agresiunea este răsplătită, vom plăti cu toții un preț mult mai mare, iar lumea va deveni un loc mult mai periculos pentru noi toți”, a mai spus Stoltenberg.
Generalul Hodges a declarat că operațiunile militare vor scădea în intensitate pe parcursul iernii, dar cu siguranță forțele ucrainene vor fi mai bine pregătite decât cele ruse datorită echipamentelor și proviziilor pe care le primesc din Marea Britanie, Canada și Germania.
„Cred că la finalul anului 2023 Crimeea va reveni complet sub controlul și suveranitatea Ucrainei deși s-ar putea să se ajungă la un fel de înțelegere care îi va permite Rusiei să își reducă treptat o parte din prezența sa navală din Sevastopol… poate chiar până la finalul tratatului (în jur de 2025) care a existat înainte de anexarea ilegală a Crimeei”, scrie generalul Hodges