Când se va înregistra vârful valului cinci al pandemiei în România? Alexandru Rafila, anunțul momentului

de: Rosu Ioana
21 01. 2022

România stă în acest moment pe o bombă cu ceas, după ce, ieri, a fost înrgistrat un record absolut de infectări Covid-19. Ministrul Sănătății a făcut anunțul de care toată lumea se teme, mai exact, a dezvăluit când va fi atinsă perioadă cea mai grea a valului cinci al pandemiei. Din păcate, zilele sunt numărate, iar spitalele ar putea să fie în pericol, urmând o supraaglomerare a acestora.

Vârful valului cinci, mai aproape decât ne așteptăm

Alexandru Rafila a oferit informații importante pentru cetățeni, anunțând, de asemenea, perioada în care infectările de Covid-19 vor atinge noi recorduri. Potrivit ministrului Sănătății, numărătoarea inversă a început, astfel că, în prima jumătate a lunii februarie, mai exact, pe 10 februarie, va fi atins vârful acestui val dominat de tulpina Omicron.

“Nu am depășit vârful acestui val, intervalul de multiplicare e mai scurt. S-a încetinit creșterea, creșterea există, dar este ceva mai lentă, fără să fie o situație de confort. Ne așteptăm ca vârful acestui val să fie în jurul datei de 10 februarie, deci în circa 20 de zile”, a declarat Rafila la Europa FM.

Medicul a dezvăluit că, nu este exclus ca alte tulpini mai agresive să apară, însă acestea nu ar putea fi la fel de contagioase. Din acest motiv, Alexandru Rafila susține că Omicron este cea mai agresivă tulpină care are un asemenea grad de transmitere.

„Istoria naturală a pandemiilor demonstrează că așa se întâmplă: cu cât transmisibilitatea unei tupini crește, scade patogenitatea. Ceea ce se întâmplă cu această tulpină, Omicron, demonstrează că așa este și mi-e greu să cred că vom mai asista la un număr mare de cazuri cu o tulpină care să fie mai patogenă decât Omicron”, a transmis Alexandru Rafila.

Ce evniment important va avea loc în acest an

Profesorul a anunțat că, după părerea sa, anul 2022 va reprezenta finalul pandemiei mondiale, urmând ca după accea, virusul să aibă o manifestare de tip endemic.

E posibil să apară variante mai patogene, dar cu transmisibilitate scăzută și atunci o să discutăm despre o manifestare de tip endemic, nu epidemic. Cred că anul 2022 va fi cel în care vom încheia această urgență mondială, globală, de sănătate publică”, a punctat ministrul Alexandru Rafila.

Ascultă interviul integral cu Alexandru Rafila (Sursa: Europa FM):