Când se merge cu Steaua. Care sunt versurile colindului „Steaua sus răsare”

de: Anca Lupescu
20 12. 2023

Colindatul este una dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, de Revelion și de Bobotează în România. Dar când se merge cu Steaua? Acesta este momentul favorit al copiilor și poți auzi colindul în toată țara. Copiii și adulții, fie individual, fie în grupuri, merg de la casă la casă cântând colinde și primind recompense, cum ar fi bani, dulciuri sau alte cadouri.

Colindatul, o tradiție care încă se păstrează

Copii sau grupuri de adolescenți ori tineri merg din ușă în ușă la rude, la magazine și le cântă tuturor colindul preferat: „Steaua sus răsare”.

Colindele aduc noroc și bucurie, așa că oamenii adesea îi primesc și îi cinstesc pe colindători cu portocale, vin fiert și multe alte bunătăți.

Colindatul nu se limitează doar la case sau cartiere, ci le vei auzi peste tot: în metrou, mall-uri, clădiri guvernamentale, instituții publice, etc.

Colindele sunt cântece populare care de obicei au un caracter religios sau narativ. Colindele de Crăciun se referă în general la nașterea lui Hristos, în timp ce colindele de Anul Nou urează un an nou fericit și sănătate.

Colindatul este un obicei cu o lungă istorie lungă. Se crede că provine din vremurile antice. Este o tradiție semnificativă care menține vie cultura populară. 

Citește și: Legenda lui Moș Crăciun. De ce împarte cadouri și care este povestea sacului magic VIDEO

Mai mult, este o oportunitate pentru oameni să se conecteze cu rădăcinile lor și să sărbătorească dragostea, speranța și bucuria Crăciunului. 

Colindatul este un obicei care încă se respectă și o parte integrală a tradiției populare, festivă.

Când se merge cu Steaua

Mersul cu Steaua se referă la celebrul colind „Steaua sus răsare”. 

Conform tradiției, se merge cu steaua din seara de Ajun, adică 24 decembrie, și până la finalul zilelor de Crăciun. Simbolizează vestirea nașterii Domnului Iisus, călăuzindu-i pe cei trei magi către Betleem.  Copiii merg cu steaua ca să aducă de veste că Iisus s-a născut. Dar mersul cu steaua diferă în funcție de regiune. În Bucovina, se umblă cu Steaua din Ajun până de Sfântul Vasile.

Colindul Steaua sus răsare este unul dintre cele mai populare în România. În zonele rurale, copiii și adolescenții se îmbracă în port popular sau cu costume care ilustrează personaje biblice și țin în mână o icoană cu Nașterea Domnului sau cu Fecioara Maria.

Citește și: Legenda uitată a lui Moș Crăciun: de la om viclean la cel mai bun

Steaua se face din hârtie creponată sau foaie strălucitoare, având atașată o icoană. Steaua trebuie să fie strălucitoare, ca magii să știe să o urmeze la locul în care Hristos s-a născut. Acest obicei amintește de steaua care a vestit nașterea Domnului și i-a călăuzit pe cei trei magi.

În unele zone, se merge cu Steaua de la Crăciun până la Bobotează. Iată versurile colindei:

Steaua sus răsare,
Ca o taină mare,
Steaua luminează
Şi adeverează,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte
Că astăzi curata,
Preanevinovata
Fecioara Maria,
Naşte pe Messia
In ţara vestită
Bethleem numită.
Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază.
Şi dacă sosiră,
Îndată-l găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Luând fiecare,
Bucurie mare.
Care bucurie
Şi la noi să fie
De la tinereţe
Pân’la bătrâneţe.