Când se merge cu sorcova și care este semnificația acestei tradiții
Când se merge cu sorcova, unul dintre cele mai frumoase colinde, cântate de copii. În schimbul frumoasei urări, cei mici erau răsplătiți cu bomboane, colaci, fructe, dar și bani. Este o tradiție care se respectă cu strictețe an de an.
Când se merge cu sorcova? Ce spune tradiția despre acest obicei
Tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Revelion sunt cele mai frumoase. Cu toții am crescut cu ele și avem amintiri de neuitat. Mersul cu sorcova a fost și este un obicei celebru, însă nu mulți știu când se merge și care este semnificația acestei tradiții.
Cei mici se trezesc dis de dimineață în prima zi din an și merg din casă în casă cu sorcova. Acest obicei marchează începutul unui nou an, alături de dansul Caprei sau Ursului și Plugușor. Sorcova este extrem de cunoscută la români și este o tradiție care este respectată chiar și astăzi.
Conform tradiției, se merge cu sorcova pentru a aduce prosperitate și belșug. Cei care nu primesc colindătorii în prima zi din an vor avea necazuri și vor fi săraci tot anul următor. Tradiția spune că cei mici trebuie să folosească o crenguță înmugurită de copac cu care să îi colinde pe adulți.
De unde își are originea tradiția sorcovitului
Numele de „sorcovă” își are originea în cuvântul bulgăresc „surov”, care se traduce „verde fraged”, desemnând ramura îmbobocită. Colindătorul înclina sorcova de mai multe ori către celui căruia i se face urarea, jucând rolul unei baghete magice care transmite sănătate și noroc pentru anul următor.
De asemenea, sorcova nu a avut mereu aceeași versiune. Prima versiune a colindului datează încă din anul 46 î. Hr. Atunci, Anul Nou începerea pe data de 1 ianuarie și exista obiceiul de a colina casele oamenilor cu ramuri de măslin. Acestea reprezentau simbolul păcii.
Colina cu ramuri înmugurite de măr, cea care se practică și în prezent, a apărut mai târziu. Ramurile înmugurite de măr se puneau în apă în noaptea Sfântului Andrei, iar până în ziua de Sfântul Vasile, atunci când se pleca la colindat, era înflorită.
Superstiții legate de tradiția sorcovitului
Mersul cu sorcova pe 1 ianuarie este un obicei marcat de multe tradiții și obiceiuri. Se spune că doar copiii trebuie să meargă cu sorcova pentru a colinda casele oamenilor. Cei mici sunt puri, deci dorințele și urările de bine se vor împlini.
De asemenea, conform credinței populare, urările făcute de băieți se vor îndeplini mai repede decât cele făcute de fete. Totodată, se spune că sorcova confecționată de tine în casă va avea puteri mai mari față de cea cumpărată.
Tradiția spune că nu trebuie să rămâi nesorcovit, deoarece îți va merge rău tot anul următor. Desigur, colindătorii trebuie să primească o răsplată, așa că este semn rău dacă nu le oferi un dar celor mici după ce te-au colindat.
Citește și: Tradiţii şi superstiţii de 1 ianuarie. De ce e bine să bei mult vin de Sfântul Vasile
„Sorcova vesela”
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!