Când se joacă Simona Halep – Irina Begu, în turul 2 la Roland Garros 2020. Anunțul organizatorilor a surprins pe toată lumea
Simona Halep o va înfrunta pe Irina Begu în turul 2 la Roland Garros, după ce ambele au reușit să își câștige partidele de duminică. Halep a trecut în două seturi de Sara Sorribes Tormo, scor 6-4, 6-0, iar Begu s-a impus în duelul cu Jil Teichmann, 6-4, 4-6, 6-3. Doar că vor mai avea de așteptat până la confruntarea directă. Asta pentru că organizatorii au surprins pe toată lumea și au anunțat un program total diferit față de anii trecuți. Astfel, meciurile din turul 1 de la ediția 2020 se vor disputa pe parcursul a trei zile. În timp ce anii trecuți se acordau doar două zile pentru această fază a competiției.
Simona Halep și Irina Begu au câștigat cecuri în valoare de 82.000 de euro pentru calificările în turul 2 la Roland Garros 2020
Simona Halep și Irina Begu au jucat ambele în prima zi de la French Open 2020, astfel că mai au de așteptat acum două zile. O situație neobișnuită în tenis, unde există pauze de maximum o zi între meciuri. Halep – Begu ar urma să se joace în cursul zilei de miercuri, iar ora de start va fi anunțată marți seară.
Va fi cea de-a opta confruntare directă dintre Simona Halep și Irina Begu. Jucătoarea de pe locul 2 mondial s-a impus în toate ocaziile precedente. Ba chiar mai mult, a pierdut un singur set, cel de la Madrid, în 2016. La Praga a avut loc ultimul duel direct, în semifinalele competiției. Halep s-a calificat și a câștigat apoi și finala cu Elise Mertens.
Pentru accederea în turul 2 la Roland Garros 2020, ambele jucătoare și-au asigurat cecuri în valoare de 82.000 de euro. Premiul cel mare care se acordă învingătorilor din probele de simplu este de 1,6 milioane de euro. Simona Halep a câștigat două trofee de Grand Slam în carieră: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. Irina Begu a câștigat în 2020 turneul 125 K de la Indian Wells.