Când se întorc elevii la școală, de fapt. Autoritătile iar s-au răzgândit și au anunțat abia acum
Deși campania de vaccinare anti-covid începe în 27 decembrie, multă lume, mai ales elevii, speră la o normalitate. De mai bine de șase luni elevii sunt obligați să învețe de-acasă, făcând cursurile online. Dar totuși există o sepranță, dată de colonelul dr. Valeriu Gheorghiță.
Incertitudini și decizii greșite
Încă suntem la momentul supozițiilor, chiar dacă singura certitudine a acestor zile este începutul campaniei de vaccinare anti-covid. Anunțată pentru data de 27 decembrie, campania este încă la început, dar deja au apărut întrebări despre cum se vor desfășura și în 2021 orele de curs.
Autoritățile încearcă să țină sub control aceste lucruri, fiind mult mai circumspecți acum, decât în urmă cu șase luni. Deși blamați pentru deschiderea anului școlar din septembrie, anul curent, în condițiile în care nimic nu era sigur, ulterior autoritățile s-au văzut nevoite să închidă școlile și să trimită elevii acasă, la cursurile online.
Multele decizii luate de Ministerul Educației, în toată această perioadă, au fost supuse unor incertitudini și presiuni mediatice. Așa că, era de așteptat ca acum, declarațiile să fie mai rezervate.
Cu toate astea există o speranță, în raport și cu demararea campaniei de vaccinare, speranță dată de colonelul dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Valeriu Gheorghiță declară că școala ar putea fi redeschisă în aprilie 2021
Coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, colonelul dr. Valeriu Gheorghiță a fost mai circumspect când a fost întrebat despre această situație.
Valeriu Gheorghiță, într-un interviu acordat celor de la DIGI 24, pe marginea demarării campaniei de vaccinare anti-covid, a încercat să dea un răspuns vis-a-vis de revenirea elevilor la clasă, în anul care vine. Domnia sa a declarat:
”În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă. Cred că la sfârşit de aprilie, sfârşit de martie – început de aprilie. Cam asta este perioada în care noi estimăm începerea vaccinării în etapa a treia.
Deci atunci vom fi terminat deja etapa a doua de vaccinare, adresată persoanelor populaţiei vulnerabile şi cea a categoriilor de persoane care deservesc activităţi esenţiale”, a răspuns col. dr. Gheorghiţă, conform DIGI 24.
Estimarea făcută de colonelul dr. Valeriu Gheorghiță pare una realizabilă, dacă ținem cont de situația actuală. Rămâne de văzut cum va evolua situația, de-acum în colo, și, bineînțeles, care vor fi primele rezultate ale campaniei de vaccinare anti-covid.
Valeriu Gheorghiță este optimist în ceea ce privește campania de vaccinare, iar problemele ce apar pe parcurs, doctorul Valeriu Gheorghiță speră că se vor putea rezolva în timp util.
Reamintim faptul că primele doze de 10.000 de vaccinuri sunt așteptate să ajungă în țară în aceste zile, ca mai apoi, începând din 27 decembrie să se înceapă vaccinarea efectivă a primului lot de persoane, personalul medical din prima linie, urmați de persoanele în vârstă.