Când se afișează rezultatele concursului Comper 2020 pentru Matematică
S-a dat startul celei mai mari competiții fără taxă pentru elevi, concursul Comper 2020. Acesta are menirea de a-i pregăti pe elevii din clasele I-VIII pentru evaluările prin care vor trebui să treacă pe parcursul școlii, fiind o modalitate bună de verificare a cunoștințelor dobândite.
Concursul Comper 2020 – afișarea rezultatelor matematică
Potrivit site-ului concursurilecomper.ro, subiectele pentru matematică au fost urcate pe site-ul organizatorilor Comper 2020 pe data de 29 ianuarie, după ora 20:00.
Subiectele vor fi ulterior printate alb-negru, iar după încheierea fiecărui concurs, fiecare elev înscris va putea păstra subiectul, iar grilele de răspunsuri vor fi predate pentru corectare. Tot legate de subiecte, acestea vor fi transmise și pe e-mail mentorilor participanți și nu pe rețelele de socializare ori prin intermediul altor canale de comunicare.
Mentorul va prelua grilele de concurs destinate răspunsurilor
Odată încheiată competiția, fiecare mentor va prelua grilele de concurs destinate răspunsurilor, pe care le va depune, într-un plic sigilat, la secretariatul școlii. Pe acesta vor fi notate clasa, disciplina de concurs și numele mentorului.
Mentorii care au încheiat Contract de parteneriat cu Fundația pentru Științe și Arte Paralela 45 și au elevi înscriși în concursul Comper 2020 vor putea apoi să vizualizeze și să descarce subiectele și baremele de corectare de pe site-ul organizatorilor. Ulterior, subiectele vor fi făcute publice la 3 zile după desfășurarea competiției, prin afișare pe concursurilecomper.ro.
Evaluarea și afișarea raspunsurilor
Evaluarea răspunsurilor se va face conform baremului de corectare începând cu prima zi de luni de după încheierea concursului. Răspunsurile vor fi verificate de către o comisie alcătuită dintr-un mentor, un coleg de catedră, directorul adjunct al unității școlare și câte un reprezentant al părinților (cu rol doar de supraveghere) ales de comitetul de părinți.
În urma corectării lucrărilor, fiecare școală va încheia un proces verbal în care se va specifica concursul, numele mentorilor ce au organizat competiția, precum și numărul de fișe evaluate pentru fiecare clasă. Actul va avea un număr de înregistrare și va fi semnat de către toți membrii comisiei de evaluare. Procesele verbale respective vor fi păstrate în unitățile de învățământ și, dacă organizatorii le vor cere, acestea vor fi puse la dispoziția lor.
Mentorii introduc rezultatele concursului pe site
După ce procesul de evaluare se va încheia, mentorii vor trebui să intre pe site-ul concursului Comper 2020 prin intermediul contului propriu, și să introducă rezultate obținute de elevi.
Pentru etapa I, introducerea rezultatelor va începe pe 1 februarie și se va încheia pe 24 februarie. După această dată vor fi demarate înscrierile pentru Etapa a II-a. Rezultatele elevilor participanți la concurs se vor afișa pe site pe măsură ce mentorii vor introduce rezultatele.
Afișarea rezultatelor
Drept urmare, rezultatele pentru concursul Comper 2020 vor fi afișate în intervalul 1-24 februarie 2020. În cazul în care mentorii nu vor introduce datele, nu se vor putea descărca diplomele pentru elevi și nici adeverințele sau diplomele de participare la concurs pentru mentori și restul cadrelor didactice.
Încheierea fiecărei etape presupune înmânarea fiecărui elev participant la Comper 2020 subiectul de concurs și grila cu răspunsurile, pe care le va putea atașa ulterior la portofoliu.