Când să semeni castraveții de toamnă, de fapt. Grădinarii experți îți spun ce trebuie să faci
Cei mai experimentați grădinari explică în ce perioadă trebuie să semeni castraveții de toamnă, pentru a fi roditori. Există câteva secrete de care trebuie să ții cont pentru a te bucura de recoltă bogată. Dacă ești începător în ale grădinăritului, ai ajuns la locul potrivit. Iată cum trebuie să procedezi!
Când să semeni castraveții toamna
Gospodinele roiesc în grădini în această perioadă a anului. Unele pentru a culege recoltele, altele pentru a pregăti terenul pentru plantarea de noi legume. Castraveții reprezintă una dintre legumele ce pot fi puse în pământ și în sezonul de toamnă, oferind rod bogat.
Există câteva secrete de care trebuie să ții cont pentru a avea cultură bogată de castraveți în sezonul de toamnă. Primul se referă la alegerea unui soi potrivit. Nu toate soiurile se pot pune în pământ toamna. Cumpără de la producător exact soiul potrivit pentru rodirea în sezonul rece.
Alege apoi cu atenție perioada în care pui castraveții în pământ. Cei mai experimentați grădinari recomandă ca acest lucru să îl faci pe la mijlocul lunii septembrie, când vremea este cât de cât caldă. Trebuie să ții cont și de momentul în care vrei să culegi rodul castraveților.
Creșterea castraveților în sezonul de toamnă durează undeva în jur de 10 săptămâni. Bineînțeles, în funcție de soiul ales pentru plantare, perioada de rodire poate să varieze. Poți să te informezi asupra acestui detaliu în momentul în care cumperi răsaduri de la producători.
Cum obții o recoltă bogată de legume
Între răsadurile de castraveți – sau între semințe, în funcție de varianta pentru care optezi -, trebuie să lași un spațiu de 20 – 30 cm. Între rândurile de legume, ai grijă să asiguri o distanță de 90 – 100 cm, astfel încât plantele să se poată dezvolta corespunzător și să dea rod bogat.
În general, castraveții se dezvoltă cel mai bine în zone luminate direct de soare. Toamna, acest aspect ar putea să reprezinte un impediment, astfel încât este bine să ai grijă să nu pui castraveții în pământ în zone deluroase, care sunt automat mai reci.
Ține cont, de asemenea, și de nivelul de umiditate al solului în care pui castraveții. Pământul nu trebuie udat în mod excesiv, mai ales în sezonul de toamnă, când precipitațiile încep să își spună cuvântul. Udă castraveții doar atunci când observi că solul este uscat.
Un detaliu important de care trebuie să ții cont, potrivit grădinarilor experimentați, este următorul: dacă nu uzi castraveții când solul are nevoie de apă, legumele vor avea gust amar în momentul recoltării.