Când începe vaccinarea cu doza a treia anti-covid-19. Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul chiar azi

de: Alexandru Catalan
27 07. 2021

S-a tot vorbit despre a treia doză de vaccin anti-covid, iar acum autoritățile anunță când se va pune în practică această măsură.

Când începe vaccinarea cu doza a treia anti-covid-19

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat care sunt categoriile care vor fi nevoită să facă o a treia doză din vaccin.

Potrivit acestuia, vaccinarea cu a treia doză anti-covid va începe, cel mai probabil, din luna septembrie, iar categoriile vizate sunt persoanele vulnerabile, cadrele medicale și românii cu vârsta de peste 65 de ani.

„Există discuții în acest moment legate de administrarea rapelului, a treia doză, la persoanele care fie au risc crescut de expunere, de exemplu personalul medical și social, și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele de peste 65 de ani”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Se va lua în considerare istoricul de trecere prin boală?

La opt luni de la începutul campaniei de vaccinare s-a luat decizia să se administreze doza 3, lucru care se va pune în aplicare începând cu luna septembrie.

„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală. Practic, o persoană care are istoric prin boală și vaccinată prin două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu doza 3,

având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID.

Varianta Delta, factor de decizie pentru a treia doză de vaccin

Pe de altă parte, infectările cu varianta Delta în România sunt în creștere, acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a decis vaccinarea cu doza a treia.

    „ Evoluţia săptămânală a proporţiei cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29.

Am observat o creştere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta ”, a spus Gheorghiţă. 

   „Există discuţii legate de administrarea rapelului – sau, cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză – la persoanele care fie au un risc crescut de expunere,

şi aici vorbim de categoria personalului medical şi personalului social, şi persoanele care se află în evidenţe cu boli cronice, respectiv persoanele de peste 65 de ani.

Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza trei sau rapelul. Practic, ar veni la opt luni de la debutul campaniei de vaccinare ”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.