Când începe serialul Groapa la Pro TV. Cine sunt actorii care fac parte din distribuție
Pro Tv vine cu o noutate pentru toți telespectatorii. Un serial care prezintă imaginea dură a vieții, o adaptare după unul dintre cele mai populare seriale turcești din anul 2018. Când începe serialul Groapa la Pro TV? Pasionații de seriale vor avea parte de o adaptare după „Legea familiei” („Çukur”/„The Pit”), unul dintre cele mai celebre seriale turcești din 2018.
Serialul Groapa, noutatea de la Pro Tv
Pro Tv a anunțat când are loc premiera primului sezon din serialul Groapa. Acesta prezintă o imagine realistă a vieții mafiei, a relațiilor de familie, toate îmbinate cu povești de dragoste și multă intrigă.
Serialul este o adaptare după Legea Familiei, producție care a fost difuzată în România de Happy Channel, în 2019.
Acțiunea din serialul Groapa se desfășoară la Giurgiu, un oraș cu ieșire la Dunăre, care face ca întreaga acțiune să se petreacă în cadre incredibile.
Românii se pot bucura de o poveste fascinantă și actori de renume.
Când începe serialul Groapa la Pro TV. Ce actori joacă
Pro Tv a avut un eveniment pentru a lansa grila de toamnă, asfel încât dacă te întrebi Când începe serialul Groapa la Pro TV, răspunsul este sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 20:00.
Din serial vor face parte nume sonore din România. Printre ele se numără Marius Manole, Emilian Oprea și Monica Bîrlădeanu.
Totuși, există și actori debutanți care promit să facă senzație pe micile ecrane. Printre cei care au obținut prima oară un rol important se numără și Teona Stavarachi. Ea are rolul principal feminin: Alma, care este iubita personajului central Sacha, jucată de Daniel Nuță.
Teona Savarachi este eroina principală în Groapa și o joacă pe Alma Coman. Povestea este de-a dreptul impresionantă. Alma este o jurnalistă care se îndrăgostește prea repede, însă viața i se schimbă într-o clipă.
„Cel mai mult interacționez cu Sasha, interpretat de Daniel Nuță, despre care am spus deja de multe ori că a fost surpriză să descopăr că ne înțelegem foarte bine, ceea ce ajută enorm la chimia dintre personajele noastre care au un parcurs destul de greu și intens împreună.
Alma e un personaj puternic, da, e ușor naivă și se lasă ușor pradă sentimentelor, dar cu toate astea, e sinceră și hotărâtă atunci când acționează sau spune ceva. Nu se conformează de dragul nimănui, nu se lasă influențată, dacă ceva i se pare greșit sau simte că nu e bine, nu stă prea mult pe gânduri, e încrezătoare în propriile-i convingeri”, spune Teona despre rolul pe care îl joacă în Groapa.
Daniel Nuță, rol principal în serialul Groapa de pe Pro Tv
Pe de cealaltă parte, Daniel Nuță îl joacă pe Sacha Vlahu, eroul principal și cel în jurul căruia se petrece acțiunea.
„În principiu, interacțiunile lui sunt cu toate personajele. De la Alma, familie, acoliții lui Sandu, Franco, Alică, Tache frizerul, Tibi Meclă, everyone. Sasha e omul iubit de toată lumea, mai puțin de cei cărora le strică planurile. O să vedeți voi care sunt ei”, declară Daniel Nuță.
Te-ar putea interesa și: O nouă comedie românească va da lovitura anul viitor. „Retreat Vama Veche”, cu Adela Popescu, Laura Cosoi şi Florin Călinescu
Pe Daniel Nuță îl știi, cel mai probabil, din serialele Sacrificiul și Adela, așa că nu este o prezență străină pe micile ecrane.