Când este Înălțarea în 2023. Pe ce dată pică

de: Ionuț Vieru
21 04. 2023

Când este Înălțarea în 2023? Această sărbătoare mai poartă și numele de Ispas sau Înălțarea Domnului. Este una dintre cele mai importante sărbători creștine și are loc la puțin timp după sărbătorile Pascale.

Când este Înălțarea în 2023?

Înălțarea Domnului este sărbătorită la 40 de zile după Paști, iar anul acesta va pica pe data de 25 mai. Cu toate acestea, nu a fost sărbătorită mereu la această dată.

În trecut, în primele secole de creștinism, Ispasul a fost sărbători de Rusalii, la 50 de zile după Paște, odată cu Pogorârea Duhului Sfânt. Înălțarea Domnului a început să fie prăznuită la 40 de zile după Paște abia spre sfârșitul secolului al IV-lea, atunci când s-a hotărât să fie separată de Rusalii.

Prin Înălțarea lui Iisus Hristos la cer se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morții și a păcatului. Chiar dacă Înălțarea nu este sărbătorită în fiecare an la aceeași dată, deoarece depinde de ziua în care pică Paștele, Înălțarea Domnului are loc în fiecare an în aceeași zi a săptămânii, adică joia.

Citește și: Tradiții și superstiții de Înălțarea Domnului 2022. Ce să pui la fereastră ca să te ferești de rele

În această zi sfântă se spune că Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, în timp ce își binecuvânta ucenicii și s-a așezat de-a dreapta Tatălui. Este una dintre cele mai importante sărbători din luna mai și respectată cu strictețe de toți creștinii.

Ce nu ai voie să faci de Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului este o sărbătoarea marcată în calendarul creștin-ortodox cu cruce roșie. Este încărcată de tradiții și obiceiuri,  unele foarte stricte. În această zi nu se spală și nici nu se fac treburi în gospodărie, iar cei care vor face aceste lucruri, vor avea parte de ghinion tot anul.

În ziua de Înălțare este interzis să te cerți cu cei apropiați ție sau cu alți oameni. Nu este bine să vorbești urât, să bârfești, să jignești sau să faci reproșuri. Totodată, este ziua în care toți credincioșii merg la biserică pentru a se ruga pentru sufletele celor trecuți în neființă.

Citește și: Păcatul pe care mulți oameni îl fac zilnic. Nici nu își dau seama de greșeală

Rugăciunea pe care este bine să o rostești de Înălțarea Domnului

Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?

Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului.

Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.