Când este Evaluarea Națională în 2023. Calendarul complet al probelor a fost publicat de Ministerul Educației

de: Dana Cazacu
15 09. 2022

Când este Evaluarea Națională în 2023. Calendarul complet al probelor a fost publicat de Ministerul Educației Elevii claselor a VIII-a vor susține la finalul anului școlar 2022-2023, examenul de Evaluare Națională. La examen de pot înscrie și elevii din promoțiile anterioare care nu l-au susținut. Calendarul și condițiile de desfășurare ale acestuia au fost publicate în Monitorul Oficial.

Așadar, atât elevii cât și părinții acestora vor să știe când va avea loc acest examen și care va fi data pe care va avea loc prima probă. Iată când este Evaluarea Națională în 2023, precum și care este calendarul complet al probelor a fost publicat de Ministerul Educației.

Când este Evaluarea Națională în 2023

În anul școlar 2022-2023 examenul de Evaluare Națională se va desfășura conform Metodologiei de organizare și de desfășurare a evaluării naționale pentru elevii claselor a VIII-a, după cum prevede ordinul de ministru Nr. 5241/2022.

Pe data de 9 iunie se vor încheia cursurile pentru elevii de clasa a VIII-a. Cursurile pentru aceștia vor avea o durată de 35 de săptămâni.  Secretariatele școlilor vor face automat înscrierile elevilor, în perioada 6-9 iunie 2023. Iată când este Evaluarea Națională în 2023 și cum arată Calendarul după care se va desfășura:

  • 6-9 iunie 2023: înscrierea la evaluarea națională
  • 9 iunie 2023: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023: Matematică – probă scrisă
  • 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

În situații excepționale, dacă comisiile județene/Comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale solicită, se poate prelungi sau reduce perioada de evaluare sau reevaluare a lucrărilor scrise sau de afișare a rezultatelor.

Calendarul examenului de Evaluare Națională 2023

Evaluarea Națională 2023

În 2023, Evaluarea Națională va începe cu proba scrisă la Limba și Literatura Română, care va avea loc pe data de 19 iulie 2023. La o zi distanță va avea loc cea de-a doua probă, cea de la Matematică.

Pe data de 28 iunie se vor afișa primele rezultate. Elevii care nu vor fi mulțumiți de rezultatele obținute, vor avea posibilitatea să depună contestații, în intervalul 28-29 iunie, la sediul unităților de învățământ în care au susținut examenul. Rezultatele finale se vor afișa pe data de 4 iulie 2023, în conformitate cu Calendarul examenului de Evaluare Națională 2023.

Eliminată din calculul mediei de admitere la liceu – media claselor V-VIII

Începând din acest an, pentru admiterea la liceu va conta doar media obținută la Evaluarea Națională. Din calculul mediei de admitere la liceu va fi eliminată media claselor V-VIII. Pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională, din anul școlar 202202023, se va face ierarhizarea absolvenților.

Pentru înscrierea în clasa a IX-a, a absolvenților de gimnaziu, până acum, media de admitere se calcula ca medie ponderată între :

  • media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, cu  o pondere de 80%,
  • media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, cu o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Înscrierile la liceu 2023

În perioada 6-7, 10-17 iulie 2023, absolvenții de gimnaziu, însoțiți de părinții acestora și asistați de diriginți vor completa fișele de opțiuni pentru admiterea în învățământul liceal.