Când dispar, de fapt, pensiile speciale. Dan Barna a făcut anunțul pentru toți românii
Dan Barnă vine cu un anunț pentru toți românii. Oficialul a făcut declarații despre pensiile speciale. Ce anunț a făcut vicepremierul României? Mulți dintre cetățeni au rămas surprinși de cele auzite.
Dan Barnă, anunț despre pensiile speciale
Dan Barnă a făcut precizări despre pensiile speciale. Dan Barnă a declarat că cele trei partide din coaliție au viteze diferite de intenție de reformă.
De asemenea, oficialul a precizat că în timp ce USR-PLUS vrea ca toate reformele din programul de guvernare să devină cât mai repede realitate, ceilalți doi parteneri au ritmuri diferite în direcția aceasta.
Promisiunea în dreptul pensiilor speciale a fost făcută de către politician în campania electorală. Măsura a fost până acum luată doar cu pensiile parlamentarilor.
“A fost primul angajament care a funcţionat la două luni după începerea mandatului, eliminarea acestor pensii speciale ale parlamentarilor, care avea şi un rol de simbol şi de declaraţie pentru că era foarte greu să fim credibili că într-adevăr ne ocupăm de pensiile speciale atâta timp cât noi ca parlamentari nu ni le-am fi desfiinţat pe ale noastre şi a fost unul din argumentele cu care am reuşit să îi convingem pe colegii de coaliţie.
Am reuşit această desfiinţare şi eu cred că este un lucru bun şi important. Pentru restul pachetului de pensii speciale existente în momentul de faţa în România este un grup de lucru la Ministerul Muncii”
Dan Barna
‘Din octombrie încolo mă aştept’
Vicepremierul a mai susținut că suntem într-un context în care votul cetățenilor a spus foarte clar că țara trebuie să fie condusă de o coaliție de trei partide, dar e vorba despre trei partide care au viteze de reformă diferite.
Întrebat despre un consens în ceea ce privește pensiile speciale ale magistraților, Dan Barna a răspuns că vor fi abordate toate pensiile speciale.
Unele din acestea vor fi desființate, altele deja existente ale Curții Constituționale vor fi plafonate sau reglementare astfel încât să nu apară ‘acele situații’.
”Din octombrie încolo mă aştept ca după ce va trece perioada electorală din partide din coaliţie şi vom avea o perioadă zic doi ani în care chiar putem să facem reforme până să intrăm din nou logica electorală a lui 2024 şi acest subiect să devină realitate, mai ales că abordarea şi stabilizarea reforma sistemului de pensii este una dintre reformele din PNRR unde România şi-a luat ca stat un angajament să vină cu o reformă pe acest sistem”, a terminat acesta declarațiile