Cancelarul Germaniei, anunț de ultimă oră cu privire la armele pe care China ar urma să le furnizeze Rusiei. Ce spune Olaf Scholz

de: Rosu Ioana
06 03. 2023

 

După ce secretarul de stat american, Anthony Blinken, a avertizat pe data de 18 februarie cu privire la intenția Chinei de a furniza arme și muniție Rusiei pentru a lupta pe front împotriva Ucrainei, întreaga lume a fost alertată și sceptică vizavi de relația periculoasă dintre cele două țări prietene, dar mai ales de consecințe. În urmă cu puțin timp, cancelarul Germaniei a oferit o nouă informație legată de intenția reală a Chinei de a oferi sprijin Rusiei. Ce se întâmplă, de fapt?

Olaf Scholz și Ursula von der Leyen, anunț oficial

În cursul zilei de duminică, cancelarul Germaniei împreună cu șefa Comisiei Europene au susținut o conferință de presă ce a avut ca subiect principal situația de pe frontul din Ucraina și relația pe care China o are cu Rusia, din punct de vedere militar.

După avertismentul SUA legat de o posibilă colaborare dintre cele două țări, dar mai ales despre ajutorul militar pe care China ar urma să-l ofere, Occidentul a oferit o atenție sporită în acest sens, iar concluzia pare să fie una îmbucurătoare pentru moment.

Astfel, Olaf Scholz a transmis, duminică, faptul că autoritățile chineze au dat asigurări că nu vor furniza arme Rusiei. Prin intermediul anunțului său, cancelarul Germaniei a făcut încă o dată apel către China să nu încerce să facă altceva decât a promis.

„Suntem cu toții unanimi în opinia că nu ar trebui să existe loc pentru furnizarea de arme. Și guvernul chinez în această situație a anunțat că nu va furniza nimic. Cerem acest lucru [să nu furnizeze arme Rusiei] și suntem monitorizarea acestei situații”, a spus cancelarul.

Ce consecințe ar suporta China dacă ar livra arme Rusiei?

Olaf Scholz a oferit și un interviu pentru canalul de televiziune american CNN , care a fost difuzat duminică, prin intermediul căruia a transmis că furnizarea armelor de către China ar avea consecințe pentru Beijing.

„Cred că ar avea consecințe. Dar acum suntem într-un stadiu în care clarificăm că acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Și sunt relativ optimist că cererea noastră va avea succes în acest caz.”, a declarat cancelarul german, răspunzând la o întrebare cu privire la existența unor sancțiuni împotriva Beijingului, dacă ar decide să livreze arme chinezești către Rusia.

Olaf Scholz a menționat și faptul că „(…), este necesar ca Putin să înțeleagă că nu va reuși cu această invazie și cu agresiunea sa imperialistă, că trebuie să își retragă trupele. Aceasta este baza pentru negocieri de pace”, a concluzionat Scholz, cu mențiunea că, din punctul său de vedere,  Ucraina este „pregătită pentru pace”.