Campioană olimpică a României a trecut din barcă la pistol: „Mi-am lăsat copilul, am plecat să mă antrenez”
Este considerată una dintre cele mai mari sportive din istorie, iar după o viață dedicată sportului, campioană olimpică a României a trecut din barcă la pistol: „Mi-am lăsat copilul, am plecat să mă antrenez”. Despre cine este vorba.
Campioană olimpică a României a trecut din barcă la pistol
Doina Ignat nu mai are nevoie de nicio prezentare. Fosta sportivă din România, cvadruplă laureată cu aur, este considerată una dintre cele mai bune canotoare ale tuturor timpurilor. După ce a fost agățat în cui vâslele, după o viață dedicată sportului, fosta mare campioană mondială a îmbrăcat hainele de polițist, fiind comisar șef la Poliția Ilfov. Cum a trecut Doina Ignat din barcă la pistol? Reprezentanta flotilei de aur a României a mărturist ce ar face dacă l-ar găsi vreodată pe hoțul care i-a furat medalia de aur pe care a câștigat-o în 1996, la Atlanta:
„Am mai întrebat, am mai încercat, dar sincer, după atâta timp, nici nu cred că mai există. Și mă cuprinde așa, o tristețe. Ce-or fi zis că fac, că de venit, s-a venit direct să fure medalia. Și știi ceva? Medaliile alea nu sunt din aur, nu poți să faci nimic cu aurul ăla, dar atunci ce știau ei? Ei atunci aveau impresia că îl iau, îl topesc…Fără muncă, nu poți fi campion. Dar cum toată lumea muncește și se antrenează, îți mai trebuie și încă ceva”, a declarat Doina Ignat pentru jurnaliștii de la playsport.ro.
„Canotajul m-a ales el pe mine, nu eu pe el”
Doina Ignat mărturisește că i-a fost greu să revină la canotaj, după ce a născut-o pe fetița ei Andreea. Marea canotoare își aduce aminte de unul dintre cele mai dificile episoade din viața ei: momentul în care și-a lăsat fiica în vârstă de numai șapte luni în grija părinților, pentru a pleca să se antreneze.
„Da, aveam fetița, pe Andreea, avea doar 7 luni când am lăsat-o la Botoșani ca să mă pregătesc și merg la Beijing. Știu că pare clișeu, dar nu ai cum să simți ce am simțit eu dacă nu treci exact prin asta…”, a completat marea campioană a României pentru sursa citată.
Mai mult de atât, Doina Ignat mereu a fost de părere că nu ea a ales canotajul, ci sportul a fost cel care a ales-o pe ea ca reprezentantă de seamă, lucru pe care-l poartă și acum cu mândrie în suflet:
„M-a ales el pe mine! Domnul Nicolae Gioga era antrenor la Steaua, și în 1984 a ajuns și pe la mine acasă în Miorcani, în Botosani. M-a văzut, m-a ”citit”, a stat de vorbă și mi-a explicat ce înseamnă canotaj, mi-a spus să vin în Bucuresti pentru niște probe deoarece aveam înălțimea și parametrii necesari acestui sport. Și am venit, bine că am venit…Vă dați seama ce a însemnat asta pentru un copil din fundul Moldovei, să ajungă să colinde lumea?”, a mai adăugat Doina Ignat, în cadrul aceluiași interviu.