Călin Georgescu a chemat presa pentru a da declarații, dar a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor

de: Daoud Andra
27 11. 2024

Călin Georgescu a chemat presa la Izvorani, pentru a da declarații, dar nu a dorit să răspundă la întrebări. Candidatul la prezidențiale și-a dorit să aibă un monolog și s-a arătat iritat de faptul că jurnaliștii îl întrerupeau și îi puneau întrebări.

Călin Georgescu a evitat întrebările jurnaliștilor

La două zile după ce a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu a organizat o întâlnire cu jurnaliștii, pe care a numit-o „declarație de presă”. Candidatul independent a dorit doar să se adreseze oamenilor din presă chemați la Izvorani, nu să răspundă și la întrebările acestora.

Ziariștii care au citit mesajul trimis de echipa de campanie a candidatului, pe grupul de presă, au reacționat imediat. În ciuda nemulțumirilor lor, Călin Georgescu nu a răspuns la întrebări.

„Bună seara. Vă mulțumesc pentru interes. Am văzut pe grupul de presă că sunteți foarte supărați pe mine pentru că nu iau întrebări. Da, nu iau întrebări și nu voi lua nici în seara aceasta pentru simplul fapt că am văzut…”, a spus Călin Georgescu.

„Așa funcționează democrația, domnule Georgescu?”, i-a atras atenția un jurnalist.

„Am văzut că dumneavoastră presa aveți toate răspunsurile”, a replicat candidatul la președinție.

„Vladimir Putin și Serghei Lavrov răspund la întrebările presei”, a spus un alt jurnalist.

„Vă rog să mă lăsați să vorbesc. Puteți să mă lăsați să termin? Aveți curajul să mă lăsați să termin? Aveți bun-simț să mă lăsați să termin”, le-a răspuns Călin Georgescu, vizibil iritat, apoi și-a continuat monologul.

„Am spus însă că vreau să negociez și vreau să pun interesul național pe primul loc pentru că nu putem accepta orice. Trebuie negociat totul în avantaj poporului român indiferent unde te afli”, a adăugat Georgescu.

„Nu am nicio legătură cu Rusia”

Într-o altă intervenție, de data aceasta pe rețelele de socializare, Călin Georgescu a apărut alături de soția lui și a vorbit despre presupusa legătură cu Rusia. Candidatul a făcut un live alături de partenera sa, în care a discutat despre mai multe subiecte, inclusiv despre protestele organizate împotriva sa.

„Ceea ce observ este manipularea în special a tinerilor de a ieși în stradă și le spun tuturor tinerilor, indiferent unde se află acum, la Timișoara, într-un parc din București sau la Cluj: Dragii mei, sunt tată de băieți, am trei băieți, suntem o familie puternică, unită și care nu am promovat decât iubirea”, a mai declarat candidatul.

„Nu am dorit decât binele, nu am nicio legătură cu Rusia. Sunt român, în primul rând, nu sunt legionar, nu sunt antisemit, nu am legătură cu sistemul oligarhic sau alte lucruri de acest gen”, a mai spus Georgescu.