Calendar titularizare 2019, Edu.ro. Când se afișează rezultatele pentru profesorii care au dat examen

Autor: Claudiu Surmei - 14:11, 16 iul. 2019
Calendar titularizare 2019

Calendar titularizare 2019. Peste 30.000 de profesori din toată țara susțin miercuri, 17 iulie, examenul de titularizare. Ministerul Educației Naționale a scos la concurs 4.319 posturi în acest an, ceea ce înseamnă că șapte profesori se luptă pentru un singur loc. Rezultatele finale pentru profesorii care dau examen vor fi afișate marți, 30 iulie.

Calendar titularizare 2019

Profesorii care susțin, miercuri, examenul pentru titularizare, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, trebuie să obțibă cel puțin nota 7, atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă în profilul postului, pentru a putea fi declarat admis. Profesorii care au luat cel puțin nota 5 pot obține un post de suplinitor.

În 2018, peste 31.000 de profesori au dat examenul de titularizare. Au fost depuse ulterior 4.187 de contestații. Notele au fost modificate pentru 4.016 contestații (95,92%), după cum urmează: notele iniţiale au fost mărit pentru 2.721 de lucrări contestate, iar pentru 1.295 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate.

Rezultatele pentru profesorii care au dat examen se afișează pe 30 iulie

Cei care s-au înscris în anul 2019 trebuie să se prezinte în sala în care susțin examenul de titularizare cel mai devreme la ora 8:00 și cel mai târziu la ora 9:00. Accesul în sala de examen se realizează pe baza buletinului, a pașaportului sau, în mod excepțional, pe baza permisului de conducere sau a cărții de alegător. Din momentul în care primesc subiectele, au la dispoziție 4 ore pentru a redacta lucrările. Candidații care au anumite deficiențe pot beneficia, după caz, de 1 sau 2 ore în plus. Rezultatele se vor afișa marți, 23 iulie 2019. Contestațiile vor fi depuse la inspectoratele școlare, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iulie.

Dintre cele 4.319 posturi scoase la concurs de către Ministerul Educației, 3.091 sunt la școli din mediul urban și 1.228 în mediul rural. La examenul de titularizare se pot înscrie și cei care nu au predat niciodată. Subiectele și baremele de evaluare sunt concepute de Centrul Național de Evaluare și Examinare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI