Calendar ortodox 9 decembrie. Zi sfântă azi. Ce trebuie să faci, neapărat

de: Ana Chivu
09 12. 2020

Calendarul creștin ortodox arată că azi sărbătorim o zi deosebită. Care sunt obiceiurile pentru azi, 9 decembrie? Pe cine prăznuim și care sunt detaliile lăsate în urmă de strămoși?

Calendar ortodox 9 decembrie

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria este prăznuită pe 9 decembrie – mare sărbătoare pentru creștini, zi trecută în calendar cu cruce roșie. Zămislirea Mariei este sărbătoarea care amintește de un moment foarte important pentru creștinătate. Sfinții părinți Ioachim și Ana nu au putut avea copii, deși și-au dorit foarte mult. Rugăciunile le-au fost ascultate, iar în cele din urmă pe data de 9 decembrie Arhanghelul Gavril s-a pogorât și le-a spus că urmează să devină părinți. Ana a reușit să o aducă pe lume pe Sfânta Fecioară Maria.

„Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!” Azi e bine să dai de pomană celor săraci, în special dacă ești mamă. Se spune că acest dar se va întoarce copiilor tăi, prevenind boala și necazurile. „

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Zămislirea ta, de Dumnezeu Înţelepţită Ana, prăznuim astăzi; că ai zămislit pe Ceea ce a încăput pe Cel Ce nicăieri nu încape, dezlegându-i-se legăturile stârpiciunii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Auzit-ai rugăciunea drepţilor, plinit-ai cererile sfinţilor Tăi strămoşi, Doamne şi le-ai dat Rod pe Curata, care Te-a născut pe Tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sfânta Ana cea mărită zămisleşte acum pe Curata, care a zămislit pe Domnul Cel Preabun şi are să nască pe Ceea ce va naşte cu Trup pe Hristos.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Muntele cel Sfânt, pe care mai înainte l-a văzut proorocul întru Duhul, din care s-a tăiat Piatra care sfărâmă templele idoleşti, cu Dumnezeiască Putere, tu eşti, Fecioară Curată.

Rugăciune pentru

“Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor. Adonai, Doamne Savaot, Tu Care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta… Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo”