Calendar ortodox 20 noiembrie. Ce sărbătoare este astăzi

de: Dumitrache Diana
20 11. 2020

În fiecare an, în această zi, românii pomenesc un sfânt important. Iată ce apare scris în calendarul ortodox pentru 20 noiembrie!

Ce sărbătoresc românii pe 20 noiembrie

Calendar ortodox 20 noiembrie. Astăzi, românii îl pomenesc pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, născut în Irinopolis, cetate din Decapole, în Asia Mică. Sfântul Grigorie a avut parte de o educație aleasă și a manifestat înclinare spre cele duhovnicești, frecventând biserica, dar și studiind dogmele credinței. După ce a petrecut 14 ani într-o mănăstire, a început să călătorească pentru a duce cuvântul Domnului peste tot. În această perioada, s-a dovedit a fi mare făcător de minuni.

În ultimii ani ai vieții, a rămas la o mănăstire aproape de Tesalonic, unde a devenit preot. Grav bolnav, a plecat spre Constantinopol, unde a şi murit, fiind înmormântat la o mănăstire din oraș. În 1453, când Bizanțul a căzut sub stăpânirea turcească, moaștele Sfântului Grigorie, întregi și neputrezite, au fost aduse în părțile Dunării. Cel care le-a dorit a fost Barbu Craioveanu, banul Țării Românești, Barbu Craioveanu. Acesta, în 1498, le-a dus la Mănăstirea Bistrița (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi, scrie Doxologia.ro.

Ce sfânt important este pomenit în calendarul ortodox, astăzi, 20 noiembrie Sursa foto: Doxologia.ro

Ce sfinţi sunt pomeniţi în Calendarul Ortodox, astăzi, 20 noiembrie

Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul;
Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului

Calendarul Greco-catolic:
Sf. cuv. Grigore Decapolitul;
Sf. aep. Proclu;
Sf. Dasius din Durostorum

Calendarul Romano-catolic:
Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege.

Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, glasul al 4-lea:

„Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.”

Troparul Sfântului Mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă, glasul 4:

„Sfinte Dasie, mucenic al lui Hristos, pe tine te laudă obştea credincioşilor din Axiopolis. Că pe tiranul vrăjmaş, cu puterea crucii, cu statornicie în mărturisirea credinţei în Dumnezeu, vitejeşte l-ai călcat, făcându-te pe tine viteaz ostaş al lui Hristos. Că, lepădând păgânătatea, cununa cea adevărată, din mâna lui Hristos ai luat. Pe Acesta roagă-L, Preafericite Mucenice Dasie, să mântuiască pe toţi cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta”.