Calendar Bacalaureat 2019, sesiunea de toamnă. Când au loc examenele
Bacalaureatul 2019 a luat sfârșit oficial pentru toată lumea! Site-ul Edu.ro a afișat notele absolvenților de clasa a 12-a care și-au încercat norocul la examenul maturității. Pentru cei care nu au făcut față presiunii, iată calendarul sesiunii de toamnă.
Calendar Bacalaureat 2019, sesiunea de toamnă
Bacalaureatul s-a încheiat, toată lumea își face planuri de mare, însă, pe lângă cei cărora mintea le stă la distracție, mai sunt unii care s-au simțit nedreptățiți de notele lor, astfel că au depus contestații. Deși site-ul menționat mai sus nota că notele elevilor după reevaluarea lucrărilor vor fi disponibile pe site în data de 13 iulie, acestea au venit mai devreme cu o zi. „Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie (ora 12:00).
Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie”. Pentru a-ți vedea succesul sau insuccesul, intră AICI. În cazul unui insucces, trebuie să știi că mai ai și o a doua șansă. Bine, șanse ar fi mai multe, dar pentru o a doua șansă există sesiunea din toamnă. Așadar, cei care nu promovează acum examenul maturității se pot înscrie pentru sesiunea a doua din acest an, iar înscrierile încep luni, în data de 15 iulie.
Pentru ca un absolvent de clasa a 12-a să fie declarat promovat, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 la fiecare dintre acestea
- obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise
Calendar Bacalaureat sesiunea august – septembrie 2019:
- 15 – 19 iulie 2019: înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
- 26 iulie 2019: înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
- 21 august 2019: Limba şi literatura română – proba Ea) – proba scrisă
- 22 august 2019: Limba şi literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
- 23 august 2019: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
- 26 august 2019: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – proba scrisă
- 27, 28 august 2019: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29 august 2019: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 30 august, 2 septembrie 2019: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
- 2 – 3 septembrie 2019: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
- 3 septembrie 2019: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12,00 – 16,00)
- 3 – 6 septembrie 2019: Rezolvarea contestaţiilor
- 7 septembrie 2019: Afişarea rezultatelor finale