Calcul pensie 2020. Ce înseamnă punct de referință. Formula de calcul și pensia anticipată
Unul din cele mai sesibile subiecte de pe ordinea de zi, atât în Guvern, cât și în Parlamentul României, a fost noua lege a pensiilor și, implicit, modalitatea de calcul. Cu toate controversele din jurul acestui subiect, un lucru este cert, s-au făcut modificări importante la calculul pensiilor.
Calcul pensie 2020. Ce înseamnă punct de referință
Noua Lege a pensiilor pe anul 2020 a creat multe dezbateri în parlament, dar în cele din urmă s-a ajuns la un consens și astfel s-au votat și modificările propuse de Guvernul Orban. Astfel că de anul acesta apare un nou termen, și anume punctul de referință în calculul pensiei. Conform legii, în 2021, acest punct de referință, și după calculele specialiștilor in Ministerul de Finanțe și cel al Muncii, va avea valoarea de 75 de lei, iar ”cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință„.
Conform specialiștilor, definiția punctului de referință sună cam așa: ”reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie, care este acum de 1.100 lei, și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, adică 25.”
Formula de calcul și pensia anticipată
Dacă vorbim de pensia pe anul 2020, conform legii, „numărul total de puncte realizate de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia. Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic. Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv„, se arată în noua lege.
Iar în ceea ce privește pensia anticipată, legea spune că începând cu data de 1 septembrie 2021, va exista numai un singur tip de pensie anticipată, în condițiile în care acum sunt două tipuri. Dacă acum avem pensia anticipată, fără a avea vreo penalizare de cuantum, și pensia anticipată parțială, cu penalizare de cuantum, în viitor vom avea numai pensia anticipată cu penalizare de cuantum.
„Cuantumul pensiei anticipate se stabilește prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare (…) și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare (…)”, potrivit prevederilor noii legi.