Călători blocați în trenuri din cauza unor copaci căzuți pe șine. CFR a anunțat întârzieri de 250 de minute

de: Ionuț Vieru
11 01. 2022

Luni seară, traficul feroviar a fost întrerupt minute bune din cauza unor copaci care au căzut pe calea ferată, din cauza condițiilor meteo. Incidentul a avut loc pe segmentul feroviar Filiași – Gura Motrului.

Trenuri blocate din cauza unor copaci căzuți pe șine

Din cauza copacilor căzuți luni seară pe segmentul feroviar Filiași – Gura Motrului, circulația feroviară a fost întreruptă temporar, alături de alimentarea cu energie electrică a liniei de contact, lucru care a afectat circulația unor trenuri în trafic intern și internațional, potrivit CFR. Trenurile blocate își vor relua traseul după ce echipele de intervenție se vor asigura că condițiile de deplasare sunt corespunzătoare.

Acolo unde este cazul, CFR Călători a pus la dispoziție locomotive Diesel necesare pentru deblocarea circulației. De asemenea, CFR Călători precizează că ține legătura în permanență cu managerul infrastructurii, care dirijează circulația, și cu echipele din teren afectate, oferind ajutor călătorilor blocați.

„Toate măsurile operative care se iau au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță. Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521”, transmit reprezentanții CFR Călători.

Conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare, călătorii care au bilet și vor să renunțe la călătorie, pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziționate și neutilizate.

Trenurile au avut întârzieri între 90 și 250 de minute

Patru trenuri pline de călători au fost staționate în gările din apropriere, în timp ce personalul feroviar au acționat cu două drezine pantograf, pentru a înlocui un fir de contact rupt de un copac prăbușit pe calea ferată. De asemenea, aceștia au fost nevoiți să restabilească sistemul de alimentare cu energie electrică.

 M”enţionăm faptul că patru trenuri de călători – IR 349, IR 73, R 9508 şi R 9015 – sunt staţionate temporar în gările adiacente, unde dispun de alimentare cu energie electrică şi căldură, acestea urmând să fie reînscrise in circulaţie, pe firul II, cu tracţiune Diesel. Facem precizarea că măsura staţionării temporare, în intervalul necesar intervenţiilor, şi dublarea garniturilor cu locomotivă Diesel au drept scop reducerea întârzierilor şi asigurarea continuităţii circulaţiei, concomitent cu desfăşurarea lucrărilor în zona afectată”, spune compania.

Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., circulația trenurilor s-a desfășurat în condiții meteo nefavorabile pe rețeaua feroviară din partea de sud a țării. Începând cu ora 22:14, circulația s-a reluat în condiții de siguranță cu o locomotivă diesel afectată, anunță reprezentanții CFR. Aceștia au estimat întârzieri de 90 – 250 de minute.