Cadoul de logodnă primit de Prințesa Diana este de vânzare. Cât costă „bijuteria” oferită de Charles

de: Bișinicu Andreea
09 06. 2021

Lady Diana Spencer a primit cel mai frumos cadou de logodnă din partea soțului ei. Cât costă astăzi bijuteria pe roți pe care prințul Charles i-a oferit-o primei sale soții. Imagini în premieră cu automobilul celebru.

Cadoul de logodnă primit de Prințesa Diana este de vânzare

Superba bijuterie pe roți pe care prințul Charles i-a dăruit-o lui lady Di a fost scoasă la licitație. Un Ford Escort Ghia argintiu dăruit de fiul reginei Elisabeta a II-a fostei sale soții înaintea nunții lor regale din anul 1981 este pe cale de a găsi un nou proprietar.

Prințesa Diana a continuat să folosească mașina până în august 1982, când a fost vândută unui proprietar privat. Autovehiculul a petrecut ultimii 20 de ani în grija unui „mare admirator” de-al prințesei de Wales, păstrând, în mare măsură, automobilul în siguranță depozitat într-un garaj.

„Mașina a fost depozitată de câțiva ani. Acest lucru este foarte frumos, deoarece păstrarea mașinii într-un hambar sau un garaj uscat a ținut-o într-o stare foarte frumoasă. Fordurile Escort de o asemenea vechime nu erau ca mașinile moderne, cu o galvanizare foarte bună și rezistență la rugină, așa că multe dintre ele au ruginit.

Acum, 40 de ani mai târziu, nu ai tendința să găsești deloc mașini Ford Escort, darămite cele cu proveniența acestei mașini.”, a declarat Lewis Rabett de la licitații Reeman Dansie, care se așteaptă ca bijuteria pe roți să aducă până la 55.000 de dolari, potrivit jurnaliștilor de la People.

În ce stadiu se află acum mașina prințesei Diana

Mașina în sine a parcurs 133.000 de kilometri de când prințesa Diana s-a urcat, pentru prima oară, la volan. Păstrează vopseaua și tapițeria originală și placa de înmatriculare originală: WEV 297W.

Într-o notă deosebit de personală, capota mașinii are și o mascotă sub forma unei broscuțe argintii. Aceasta este o copie a unui cadou de nuntă pentru Diana de la lady Sarah Spencer. Sora prințesei inimilor i-a făcut această surpriză mamei prinților William și Kate pentru a-i reaminti basmul cu „prințesa și broscoiul” și cum un sărut de la o fată frumoasă poate transforma un broscoi într-un prinț.

„Am condus eu mașina și este un pas minunat înapoi în timp. Chiar și radioul este un radio Ford din anii 1980. Nimeni nu l-a schimbat și nu a adaptat un lucru super modern, așa că așa ar fi condus-o Diana.

A fost foarte suprarealist să stea la volan și să mă gândesc cine ar fi fost acolo la o primă parte a vieții ei când era tânără și înainte de a continua să facă tot ceea ce a făcut în viața ei din nefericire foarte scurtă”, a adăugat Rabett despre celebrul Ford Escort primit de prințesa Diana ca dar de logodnă.

Mai mult de atât, se pare că lady Di a fost fotografiată adesea conducând mașina atât de apropiată sufletului ei, iar alteori paparazzi o surprindeau relaxându-se pe banchetă urmărindu-l pe prințul Charles jucând polo.