Butonul care nu trebuie atins sub nicio formă în avion: „Folosește un șervețel dacă îl apeși”
Probabil nimeni nu ți-a sugerat, când ai călătorit cu avionul, să nu atingi nimic din jur. Adevărul este că unele avioane sunt mai murdare decât altele. Aeronavele sunt mereu în mișcare, iar curățenia din ele se desfășoară potrivit unui program fix. Este, astfel, important să respecți normele de igienă. Tu știi care este butonul care nu trebuie atins sub nicio formă în avion?
La ce trebuie să fii atent când călătorești cu avionul
Indiferent dacă obișnuiești să călătorești rar sau des cu avionul, trebuie să știi neapărat acest detaliu. Avioanele nu sunt curățate întotdeauna după fiecare cursă efectuată. De obicei, dezinfectarea sa se face în funcție de un program fix, stabilit din timp. Fiecare companie aeriană are propria agendă în funcție de care aspiră scaunele pasagerilor sau dezinfectează toaletele.
Probabil nimeni nu ți-a spus, când călătoreai cu avionul, că ești deja expus pericolului bacteriilor care se transmit prin aer. Mai mult ca sigur, nu ți s-a sugerat să nu atingi obiecte comune din jurul tău. Nu este o noutate că unele zone ale unei aeronave sunt mai murdare decât altele. Trebuie să fii întotdeauna atent la lucrurile cu care intri în contact.
Știai că tăvițele din plastic atașate de spătarele avioanelor se numără printre cele mai murdare obiecte din aeronave? Ele asigură mediul perfect pentru dezvoltarea de microbi. Gândește-te ce se întâmplă când atingi această zonă, apoi duci mâna la ochi, la gură, la nas sau chiar la mâncarea pe care o consumi.
Specialiștii recomandă tuturor celor care călătoresc cu avionul să aibă la ei un dezinfectant. Îl poți folosi după ce ai intrat în contact cu diverse suprafețe. Poți să-ți cureți mâinile înainte de a mânca și inclusiv înainte și după ce ai mers la toaletă.
Butonul care nu trebuie atins sub nicio formă în avion
Există un buton pe care nu ar trebui să-l atingi în avion cu mâna liberă. Experții recomandă să folosești mereu un șervețel când trebuie să îl apeși. Probabil ai ghicit deja la ce anume facem referire: butonul de la vasul de toaletă. Acesta se numără, de asemenea, printre cele mai murdare obiecte din aeronave.
„Nu atingeți niciodată butonul de tras apa la toaletă cu mâinile goale. Este insalubru și destul de scârbos, așa că atunci când trageți apa utilizați un șervețel”, recomandă specialiștii.
În timpul unui zbor lung, pasagerii unei aeronave folosesc butonul de la toaletă de aproximativ 1.000 de ori, în total. Așadar, este crucial pentru sănătatea ta să te asiguri că respecți întotdeauna normele de igienă.