Boloș, veste bună pentru milioane de români. Cine va primi de la stat pachete alimentare și bani

de: Rosu Ioana
22 05. 2020

Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor europene a anunțat joi seară, după ședința Guvernului, că a adoptat trei măsuri importante în domeniul Fondurilor europene: oferirea pachetelor alimentare și de igienă corporală pentru categoriile defavorizate, stimulente financiare pentru asistenții sociali care s-au implicat în lupta împotriva COVID-19 și fonduri pentru proiectele autorităților locale.

Cine va primi pachetele alimentare și pachetele de igienă corporală

Ioan Marcel Boloș a anunțat decizia adoptată de ministerul pe care îl conduce. Astfel, peste 1.200.000 de persoane defavorizate vor primi la începutul lunii iunie pachete cu alimente și produse pentru îngrijirea corporală.

O primă tranșă de pachete de igienă corporală va fi distribuită începând cu data de 4 iunie și apoi două tranșe de pachete alimentare, adică peste 2.400.000 de astfel de pachete care vor fi distribuite începând cu data de 15 iunie”, a declarat Boloș.

Această decizie a fost luată pentru a ajuta persoanele aflate în prag de sărăcie, care au venitul sub cel minim garantat.

Este o măsură așteptată pe de o parte de beneficiarii pacehetelor alimentare care se găsesc astăzi în situație de risc de sărăcie, care au venitul sub cel minim garantat pentru acordarea ajutorului social și este așteptată în egală măsură de industria de panificație și cea alimentară. 

Vor fi folosite pentru pachetele alimentare 35.000 de tone de făina albă de grâu, 10.000 de tone de conserve de carne de vită şi 6.000 de tone de conserve de carne de porc. Valoarea acestor fonduri alocate este de peste 225 de milioane de euro. Persoanele vulnerabile au nevoie de acest ajutor din partea Gucernului României și din partea Comisiei Europene”, a mai spus Boloș.

Ajutor financiar pentru asistenții sociali implicați în lupta anti-COVID-19

A doua măsură adoptată are legătură cu ajutorul acordat asistenților sociali. Guvernul României a aprobat oferirea unui stimulent financiar pentru un număr de 38.000 de asistenți sociali care s-au implicat în acțiunile anti-COVID-19: Sprijinul acesta se acordă o singură dată, în sumă fixă și este o formă de recompensare pentru cei care în această perioadă au avut grijă de cei care se află în centrele rezidențiale – persoanele vârstnice și cele cu dizabilități”, a declarat ministrul Fondurilor europene.

Sursă foto: alocapitala.md

Cea de-a treia măsură adoptată are în vedere oferirea de fonduri pentru proiectele autorităților locale. Aceste proiecte au legătură cu îmbunătățirea calității vieții cetățenilor,oferindu-le condiții mai bune de infrastructură și mobilitate urbană.

Primul Guvern care alocă fonduri înainte de termenul programat

Ioan Marcel Boloș, declarație fără precedent. Acesta a dezvăluit că Guvernul Orban este primul Guvern care acordă fonduri cu 8 luni înainte de termenul normal. Acești bani vor fi folosiți prioritar pentru îmbunătățirea serviciilor de infrastructură ale României.

Este pentru prima dată în istoria perioadelor de programare ale României în utilizarea de fonduri europene, este primul Guvern care alocă înainte cu 8 luni în perioada de programare 2021-2027 un fond de 100 de milioane de euro pentru pregătirea portofoliului de proiecte de infrastructură.

Proiectele sunt importante pentru termen lung. Resursele vor fi alocate pentru pregătirea proiectelor de infractură derulate de autoritățile locale în domeniul regenerăriiurbane, pentru spațiilor publice de locuit dintre blocuri, centre istorice, parcuri urbane.

Este vorba despre toată zona aceasta de proiecte care se adresează în mod direct calității vieții oamenilor pentru partea de mobilitate urbană, dar și pentru partea de infrastructură rutieră la nivel județean”, a precizat ministrul, potrivit Digi24.