Bolile care te vor lăsa fără permisul de conducere. Șoferii, obligați să îl predea în 3 zile
Atât în vechea legislație din Codul Rutier, cât și în cea adoptată la finalul lunii ianuarie, sunt stipulate mai multe boli care atrag interzicearea șoferilor de a mai conduce. Legislația a devenit ceva mai strictă în acest caz, adăugându-se și alte boli, față de cele existente în vechea legislație. Un factor important îl constituie medicul specialist care poate da, sau nu, după caz, acordul pentru un pacient că este sau nu apt de a conduce.
Codul Rutier 2022. Șoferii depistați cu boli cronice rămân fără permis
Legea nu iartă, iar în astfel de situații este și justificată, dacă e să vedem partea plină a paharului. Nu de puține ori au fost situațiile în care șoferii au făcut infarct la volan, iar ulterior s-au produs și accidente. În noul Cod Rutier 2022 aceste aspecte, ale sănătății participanților la trafic, au fost actualizate, în sensul că, în afară de cele care erau deja speificate, au mai fost adăugate și alte afecțiuni.
Confom noului Cod Rutier, de altfel exista și în ceilalți ani, medicii specialiști sunt elementul cheie în această situație. Conform legislației, șoferii sunt obligați să meargă periodic la control, pentru a vedea care este starea de sănătate.
În cazul în care medicul specialist constată o afecțiune care pune în pericol viața acestuia, dar și a celorlalți participanți la trafic, este obligat să nu dea aviz pozitiv. În cazul reprobabil, în care i se dă acest aviz, deși șoferul nu este apt, atât medicul, cât și șoferul suferă rigorile legii.
Apneea te poate lăsa fără carnetul de conducere
Conform medicilor specialiști, boli precum diabet, epilepsie, probleme renale grave, afecțiuni cardio vasculare sunt cele care duc la suspendarea definitivă a carnetului de conducere.
De exemplu, legea spune că în cazul unui șofer depsitat cu epilepsie, acestora li se dă dreptul de a conduce, dar numai sub supraveghere, timp de cinci ani în care acesta să nu prezinte nicio criză. În caz contrar, șoferul este obligat să predea carnetul, în termen de 3 zile.
Și în cazul celorlalte afecțiuni mențonate, dacă medicul specialist constată că pacientul nu poate fi apt, acesta informează organele în drept, iar șoferul este obligat să predea carnetul, tot în același termen de 3 zile.
Sforăitul, sau apneeea, conform legii, este un motiv legal întemeiat cau un șofer să fie declarat inapt. În cazul în care se constată că suferiți de apnee, medicul va fi obligat prin lege să pună acest diagnostic. În funcție de evoluția și gravitatea afecțiunii, există posibilitatea ca avizul să fie unul negativ, sau unul pozitiv.
Codul Rutier specifică în mod clar faptul că, după ce se constată afecțiunea și se pune diagnosticul, medicul specialist are obligativitatea ca în termen de 24 de ore să anuțe organele de poliție, informarea fiind trimisă și către medicul de familie al respectivului pacient.
În funcție de rezultat, Poliția Rutieră îi va retrage permisul acestuia, pacientul fiind obligat, așa cum spuneam, să-l predea în termen de 3 zile. În caz contrar, devine infracțiune și este pedepsită conform legii.