Boala neștiută pe care o are Damian Drăghici. Denise Rifai a fost șocată când a auzit
Damian Drăghici este, după Gheorghe Zamfir, unul din cei mai cunoscuți interpreți la nai, la nivel internațional. Artistul este renumit pentru tehnica sa staccato, care îi permite să cânte de trei ori mai repede decât naistul mediu. Datorită acestor abilități i s-a pus porecla „Viteza luminii”. Dar puțini știu că celebrul naist a fost diagnosticat, încă de mic, cu o boală fără leac. În ultima ediție a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, artistul a dezvăluit pentru prima dată aceste pobleme de sănătate.
Damian Drăghici și moștenirea talentului din familie
În 1970, într-o familie cu tradiție în muzică, venea pe lume Damian Drăghici, într-o maternitate din București. Familia sa, cu tradiție în muzică de peste șapte generații, i-a insuflat în timp și artistului iubirea față de muzică. A cântat la diferite instrumente încă de la vârsta de trei ani, dar în cele din urmă a ales naiul.
La vârsta de zece ani, câștigase premiul I al Concursului Național de Muzică din România de cinci ori la rând. După ani de studiu și apariții inedite, în 1988, Damian Drăghici a solicitat viză pentru Germani, însă cererea sa a fost refuzată de regimul Ceaușescu. Decis să plece din țară, muzicianul a părăsit clandestin România în 1989.
La vârsta de 18 ani Damian Drăghici a fost acceptat pentru o bursă la Berkeley College of Music din Boston, Statele Unite și a reușit să finalizeze o diplomă de patru ani într-un an și jumătate, absolvind în 1998.
A devenit primul naist din istoria muzicii, deținând o diplomă de licență în muzică pe acest instrument.
Damian Drăghici a cântat cu muzicieni celebri precum Paul Winter, Howard Levy, Glen Velez, Gary Thomas, Eugene Friesen, Randy Crafton, John Lockwood.
A avut concerte alături de orchestre din întreaga lume, inclusiv London Philharmonic Orchestra și New York’s Festival Orchestra.
În parteneriat cu Hans Zimmer a compus coloana sonoră a celebrei trilogii „Pirații din Caraibe”. Dar toată viața sa a fost urmărit de o boală, din păcate fără leac, și cu care a trebuit să se obișnuiască.
Damian Draghici a recunoscut că suferă de ADHD
Marți seara, Damian Drăghici a vorbit pentru prima dată despre această boală. Invitat la Kanal D, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Damian Drăghici a dezvăluit că din copilărie a fost diagnosticat cu acest sindrom, care din păcate nu are leac.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu boala, ADHD este o tulburare care afectează creierul și comportamentele.
Nu există un tratament cunoscut pentru ADHD, dar sunt mai multe opțiuni care pot ajuta copilul să-și gestioneze simptomele.
Boala apare la copii, din vârstă fragedă, iar pe parcursul creșterii, în funcție de individ, se poate manifesta în diferite moduri.
În cazul lui Damian Drăghici, după cum recunoștea chiar el, boala s-a manifestat prin renunțarea rapidă la anumite lucruri.
„Nu este evident că am ADHD? Îmi zboară mintea în continuu. Am început să cânt la țambal la 3 ani și „datorită’ ADHD –ului m-am lăsat după vreo șase luni de zile, m-am apucat de pian, iarăși m-am lăsat, m-am apucat de bass, iarăși m-am lăsat, de tobe,
iarăși m-am lăsat. Cred că și de nai m-aș fi lăsat dacă nu s-ar fi întâmplat un mic incident la ansamblul UTC –ului: am cântat greșit și m-au făcut băieții să mă simt prost, iar asta m-a motivat să studiez. Dar nu a fost motivația potrivită, nu a fost din dragoste, ci a fost doar ambiție”, a povestit Damian Drăghici.
„Tot ce am făcut în viața mea am făcut datorită ADHD-ului”
Deși fără leac, se pare că boala a fost și cea care l-a determinat pe Damian Drăghici să facă performanță cu naiul. În urma conflictului cu colegii, din ambiție Damian Drăghici a fost motivat să studieze.
De altfel artistul a recunoscut că datorită acestei afecțiuni este astăzi un artist recunoscut.
„Tot ce am făcut în viața mea am făcut datorită ADHD-ului. Nu este de fapt o boală, o tulburare de personalitate, ci înseamnă că în momentul acela nu ești acolo, nu ești prezent.
Ți-ai dori să fii în altă parte, pentru că ți-ai făcut alte filme. S-a întâmplat ceva în copilărie, o traumă… asta e explicația științifică, cu toate că nu sunt terapeut, deși mi-ar fi plăcut sau mă bate gândul.”, a mai spus Damian Drăghici la Kanal D.