Bill Gates, exemplu pentru omenire? Ce refuză vehement să facă după vaccinare, de fapt

Bill Gates, exemplu pentru omenire? Ce refuză vehement să facă după vaccinare, de fapt
Bill Gates

Bill Gates vrea să dea un exemplu pentru omenire, în contextul pandemiei de coronavirus. Cofondatorul Microsoft a dezvăluit ce refuză vehement să facă după vaccinarea anti-COVID-19 și a făcut o remarcă referitoare la Elon Musk și la averea acestuia.

Ce refuză vehement Bill Gates să facă după vaccinarea anti-COVID-19

După ce s-a vaccinat anti-COVID-19, Bill Gates a declarat că refuză să renunțe la respectarea măsurilor de siguranță, deși a fost imunizat împotriva coronavirusului. Cofondatorul Microsoft și-a explicat decizia.

”Vreau să dau un exemplu. Nu voi înceta să port măști sau să fiu atent, în special în jurul persoanelor în vârstă, care nu au fost vaccinate”, a declarat Bill Gates, precizând că nu i se pare ”un lucru dezastruos” să poarte mască până când ratele de infectare cu coronavirus vor scădea considerabil.

Bill Gates: ”Dacă ai mai puţini bani decât Elon Musk, ar trebui să ai grijă”

De asemenea, recent, Bill Gates a dezvăluit că nu a investit în Bitoin și că preferă să își investească banii în companii care lansează produse revoluţionare. De exemplu în cele care au dezvoltat vaccinul împotriva malariei.

”Dacă ai mai puţini bani decât Elon Musk, ar trebui să ai grijă unde îţi investeşti banii. Elon are o avere impresionantă şi este un antreprenor sofisticat, deci nu cred că investiţiile sale în Bictoin vor avea de suferit”, a mai spus Bill Gates, în contextul în care valoarea Bitcoin-ului a crescut cu aproape 50% după ce Tesla a investit 1.5 miliarde de dolari în această monedă.

Bill Gates, despre sfârșitul pandemiei de coronavirus

Totodată, în urmă cu ceva timp, Bill Gates a dezvăluit când se așteaptă ca pandemia de coronavirus să se încheie. Cofondatorul Microsoft este de părere că până în vara anului 2021, se va reveni la normalitate, iar până în anul 2022, două țări vor putea să organizeze evenimente majore.

”Până în vara anului 2021, lucrurile vor reveni la normal și, până în 2022, țări precum Spania și Statele Unite vor putea organiza evenimente majore. Vom depăși în mare măsură cele mai dramatice efecte ale pandemiei”, a spus Bill Gates.

Bill Gates: ”Oamenii caută răspunsuri simpliste”

În plus, Bill Gates a răspuns la o întrebare referitoare la creștere mișcărilor anti-vaccin internet, unele persoane spunând că el ar fi pus la cale un plan diabolic pentru implantarea unor cip-uri odată cu imunizarea împotriva coronavirusului.

”Pandemia îi face pe oameni să caute răspunsuri simpliste. Problema devine foarte gravă dacă acest lucru îi face pe oameni să creadă că purtarea unei măști sau administrarea unui vaccin nu este importantă”, a spus Bill Gates.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI