Biletul nebun pus de un parior cu 4 ore înainte de România – Anglia 4-2. A anticipat scorul partidei și a prins o cotă 100,00
Meciul România – Anglia 4-2 a fost unul de-a dreptul epocal, o performanță pe care naționala României n-a mai reușit-o de mult. Românii au motiv de mândrie, dar există și un român care un motiv în plus de bucurie. Biletul pe care l-a pus la pariuri i-a adus un câștig substanțial.
România Under 21 a reușit o performanță uluitoare până acum, la Euro 2019 U21, iar victoria împotriva Marii Britanii ne aduce cu un pas mai aproape de semifinale. Nu a fost o partidă ușoară, pentru că englezii au ținut cu dinții de scor, însă naționala României a reușit să întreacă orice așteptări.
România – Anglia 4-2: pariul care i-a adus unui român un câștig fantastic
Între timp, pariorii au fost pe val. Un român din București a avut parte de, probabil, cel mai mare câștig din viața lui după ce a făcut un simplu pariu, pus cu trei ore înainte de meciul de la Cesena. Acesta a jucat scor corect 4-2, victorie România, ceea ce a însemnat un multiplicator de 100,00.
Suma pusă în joc a fost infimă, ca pentru orice român sărac care nu poate scăpa de „microbul” pariurilor, însă a avut fler și a câștigat mult mai mult – miza lui de doar 5 lei i-a adus un câștig de 476 de lei.
Cel care a avut acest noroc la priuri după meciul României cu Anglia este Cornel Manolache, un fost concurent la Românii au talent. În cadrul emisiunii-concurs de la PRO TV, Cornel nu prea i-a impresionat pe jurați cu numărul său de rap, dar acel bilet de la pariuri îi va aduce mai multă faimă decât ar fi sperat. Și ceva bani, desigur.
Înainte de Anglia, echipa de tineret a României a mai obținut un succes categoric în primul meci din Grupa C, la Euro 2019 U21. Puștii antrenați de Mirel Rădoi au făcut senzație și au zdrobit reprezentativa similară a Croației cu scorul de 4-1. Golurile echipei noastre au fost marcate de Pușcaș, Hagi, Băluță și Petre, în timp ce pentru croați a punctat Vlasic.