Bilet de pace trimis în secret de Volodimir Zelenski către Vladimir Putin prin intermediul lui Roman Abramovici. Reacția neașteptată a liderului de la Kremlin

de: Rosu Ioana
28 03. 2022

În urmă cu două zile, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat că oligarhul rus, Roman Abramovici va lua parte la negocierile dintre Rusia și Ucraina vizând încetarea războiului. Potrivit lui Dimitri Peskov, patronul suspendat al clubului Chelsea va fi mâna dreaptă a lui Vladimir Putin, facilitând discuțiile de pace ruso-ucrainene. Recent, presa internațională a făcut publică întâlnirea dintre Putin și Abramovici, cel din urmă venind cu un mesaj scris pe un bilet din partea liderului ucrainean.

Ce răspuns i-a dat Vladimir Putin lui Volodimir Zelenski

După anunțarea rolului lui Roman Abramovici în negocierile ruso-ucrainene, presa internațională a anunțat că oligarhul rus a intermediat deja o primă tentativă de pace inițiată de Volodimir Zelenski către liderul Rusiei. Potrivit The Times, Zelenski i-a trimis liderului de la Kremlin un bilețel scris de mână în care erau anunțate condițiile unui acord de pace prin care liderul ucrainean și-ar fi exprimat acceptarea continuării negocierilor privind încetarea războiului.

Din păcate, Vladimir Putin nu ar fi fost de acord cu aceste condiții, transmițând un alt mesaj prin intermediul lui Abramovici prin care i-ar fi transmis lui Zelenski că vor fi învinși: „Spune-i că îi voi bate”, ar fi transmis liderul de la Kremlin, potrivit The Times .

Informația privind calitatea magnatului rus de negociator a fost confirmată de Dmitri Paskov, purtătorul de cuvânt al Rusiei, în cursul zilei de sâmbătă.

„Este adevărat (n.r. – Roman Abramovici), a luat parte la negocieri în stadiul inițial al discuțiilor. Și acum se desfășoară negocieri între cele două echipe, rusă și ucraineană”, a declarat Dmitri Peskov.

Acesta a mai răspuns și întrebărilor jurnaliștilor legate de renunțarea la sancțiunile impuse de Occident oligarhilor ruși. Potrivit oficialului rus, Roman Abramovici ar fi beneficiat de excepție de la regulă, după ce Volodimir Zelenski a ordonat ca sancțiunile impuse de Ucraina să-i fie anulate, având în vederea faptul că este implicat în negocierile de pace ruso-ucrainene.

Volodimir Zelenski a primit oferte de ajutor din partea oligarhilor ruși

În urmă cu câteva ore, liderul Ucrainei a dezvăluit că tot mai mulți oameni de-ai lui Putin s-au oferit să ajute financiar la reconstruirea Ucrainei, dacă aceștia ar fi scutiți de sancțiunile impuse de Occident și SUA. Aceștia ar fi declarat că ar fi capabili să se mute în Ucraina și chiar să facă investiții în țara distrusă de Vladimir Putin. În schimbul ajutorului lor, Volodimir Zelenski le-a asigurat protecție, discreție și susținere.

„Am primit semnale de la el şi de la alţi câţiva oameni de afaceri, care ne propuneau: putem ajuta într-un fel sau altul, putem face ceva. Unii au spus că sunt gata să ajute la reconstruirea ţării după război: Suntem pregătiţi să ne transferăm afacerile în Ucraina, locuim în Anglia sau undeva în Elveţia, ne dorim. Dar ce putem face pentru a nu mai figura pe lista sancţiunilor?”, a transmis Zelenski.