Bianca Drăgușanu, desființată de cea mai mare rivală. Nu a avut milă deloc cu vedeta

de: Alexandru Ramnic
30 06. 2021

Un nou scandal a izbucnit între Claudia Pătrășcanu și Bianca Drăgușanu. Celebra artistă nu a avut milă deloc de controversatul designer. De ce fosta soție a lui Gabi Bădălău nu o vrea pe blondină în preajma băieților ei, Nicholas și Gabriel. Care este motivul ei, de fapt.

Bianca Drăgușanu, desființată de cea mai mare rivală

Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu sunt din nou la cuțite. Din ianuarie 2021 de când controversatul designer s-a implicat într-o relație cu Gabi Bădălău, povestea lor de iubire a cunoscut multe scandaluri, certuri și despărțiri, urmate de împăcări dulci.

În această jumătate de an cât timp Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au fost ba împreună, ba separați, designerul și Claudia Pătrășcanu și-au aruncat tot felul de critici la televizor și în mediul online.

Recent, fosta soție a lui Gabi Bădălău a declarat că nu vrea să o știe pe Bianca Drăgușanu în preajma copiilor ei, lucru care i-a uimit pe fanii blondinei.

„Nu doresc să dezvolt subiectul despre această femeie, dar vreau să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că nu are ce căuta, în viața ei, în preajmă copiilor mei vreodată. Asta deoarece este un pericol public pentru toți copiii minori. Nu mă interesează părerea ei despre mine, ea este Penta Oxid de Clei (nu se lipește nimic de ea)”, a declarat Claudia Pătrășcanu, revoltată, cu puțin timp în urmă.

Cum a „umilit-o” Claudia Pătrășcanu pe Bianca Drăgușanu

Replica Biancăi nu a întârziat să apară. Fosta prezentatoare TV a atacat-o fin pe fosta solistă de la Sexxy.

„De frumoasă, ești frumoasă; de deșteaptă, ești frumoasă… Cu dragoste, B”, i-a scris celebrul designer fostei soții al partenerului ei actual, în mediul online.

Bruneta nu a stat cu brațele încrucișate și a răspuns deîndată atacului Biancăi Drăgușanu. Claudia Pătrășcanu a mizat pe frumusețea ei naturală, fiind ironică la adresa iubitei fostului ei soț, despre care toată lumea știe că este o împătimită a operațiilor estetice.

„Și eu sunt geloasă pe mine, pe frumusețea mea naturală. Habar nu am dacă este, dar știți vorba aceea, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place? Nu am un nas foarte mic, nu am nici buzele subțiri, dar nici proeminente, am o dantură perfectă, nu am riduri. Contează și gena, pentru că am o mamă foarte frumoasă”, i-a răspuns Claudia Pătrășcanu Biancăi Drăgușanu printr-o postare pe rețelele de socializare.