Barem limba maternă Bacalaureat 2019 Toamnă. Cum se rezolvau subiectele
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2019 a început miercuri, 21 august, cu proba scrisă la limba română. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia 2018-2019, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.
Află cum se rezolvau subiectele la probele scrise concepute pentru elevii care aparțin anumitor minorități naționale. Fiecare subiect trebuia rezolvat într-un anumit mod, pentru a fi considerat valid și a primi punctajul maxim.
Barem Limba și literatura maternă, Bacalaureat toamnă 2019
Astăzi 22 august 2019, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura maternă, proba E)b. Examenul de BAC a început la ora 9:00, iar candidații au avut la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele.
Joi, 22 august 2019, absolvenții claselor a XII-a care au studiat o limbă maternă în timpul celor patru ani de liceu, și care nu au promovat prima sesiune a Bacalaureatului 2019, au susținut proba scrisă la disciplina aferentă. În total, sunt opt limbi în care elevii pot da BAC-ul. La finalul perioadei de examinare, acești elevi vor avea o notă în plus care va fi luată în calcul pentru media finală.
Potrivit Ministerului Educației, la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului, la proba scrisă la limba maternă se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor. Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem. De asemenea, se acordă zece puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la zece a punctajului total obţinut pentru lucrare.
Ministerul Educației a publicat subiectele și baremele de la Limba Maternă BAC 2019, sesiunea august – septembrie. Le poți consulta aici…..
Susținerea comptențelelor lingvistice și digitale
Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) a sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2019 se desfăşoară în zilele de 27 august şi 28 august, fiind urmată apoi de evaluarea competenţelor în limba maternă (proba B) în 29 august.
În zilele de 30 august şi 2 septembrie are loc evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în zilele de 2 şi 3 septembrie.
Examenele scrise durează 3 ore; subiectele de la BAC sunt concepute de Centrul Național de Evaluare și Examinare, din subordinea Ministerului Educației. La examenele orale, subiectele sunt concepute astfel încât să permită “tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute”, se arată în Metodologie.
Afișarea rezultatelor
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 3 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.
Pentru a fi declarat promovat la Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- să fi susținut toate probele de evaluare a competențelor lingvistice şi digitale;
- să fi susținut toate probele scrise şi să fi obținut minimum nota 5 la fiecare dintre acestea;
- să fi obținut o medie de cel puțin 6, la probele scrise.
Elevii pot să susțină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Taxele pentru susținerea examenului pentru a treia oară se stabilesc de către Ministerul Educației, iar anul trecut taxa era de 280 de lei.